This too shall pass...

"...As long as day follows night, there is hope.
Nothing stays the same forever.
This too shall pass."

Din nou o mana imbatranita si uracioasa imi sterge visul pe care incercam sa-l fauresc in minte si in suflet ca totusi suntem un spatiu cu oameni frumosi, ca totusi suntem un loc in care cei buni inving, ca totusi se poate ca binele sa invinga raul.
Da, este asa dar pentru foarte scurt timp si foarte, foarte rar!
Ramasitele schiloade ale trecutului apar periodic si murdaresc orice urma de renastere. Cat timp va trebui sa mai treaca pentru ca aceste urate semne sa fie doar amintiri?
Cati dintre noi vor mai trebui sa aleaga drumul pribegiei si al strainatatii pentru a putea trai normal? Cand va redeveni AICI locul de ACASA?
Oare cati visatori frumosi vor mai trebui sa redevina tristi roboti doar pentru a putea supravietui ritmului, mentalitatii, modelelor sarace in trairi dar poleite in aur?????
Eu care intotdeauna am crezut ca facand bine celor din jur ( tuturor este imposibil) sau celor care aveau nevoie, voi fi eu insami fericita (si chiar eram!), eu care am putut aproape mereu sa pasesc inainte chiar daca o multime de argumente m-ar fi putut opri, eu care am spus intotdeauna ca daca avem un un mic grup in care suntem fericiti, putem eluda uratul din jur, ei bine, eu care am fost intotdeauna o militanta pentru OPTIMISM, incep sa cred ca in acest minunat edificiu apar unele fisuri. Materialul care parea imbatabil da semne de slabiciune. Sau pur si simplu poate am obosit?!

"Smile Smile
pain when you torture
And the missing plague
Your days sad empty
Smiles when it's over
When nothing remains
Do your lovely dream
Smile when the sun lose light
And you feel a cross
In your tired aching shoulders
Smile is lying to your pain
And to see that you smile
Everyone will assume
What you are happy ..."

Charles Chaplin

La multi ani, 2010!

Un an bun si cu impliniri tuturor!
A trecut si Revelionul, a trecut si vacanta si iata-ma la inceput de an si la inceput de saptamana din nou la scoala.
Dimineata m-am distrat vazand un titlu la televizor, legat de depresia post-vacanta! Culmea este ca nu era o gluma, era o discutie foarte interesanta cu un psiholog care prezenta solutii pentru preintampinarea unui asemenea sindrom.
Pai cu siguranta dupa ce vezi asa o emisiune chiar incepi sa simti ca ai o depresie... Glumesc! De fapt este posibil sa se intample si asa! Ca dovada azi la scoala chiar s-a vorbit despre asta si s-a confirmat de catre cativa colegi starea...
Interesant!
Eu nu simt deloc o depresie pentru ca a inceput scoala, simt doar ca sunt deseori straina si chiar ma intristeaza realitatea obiectiva care ma inconjoara, visele si dorintele celor din jurul meu. Stiu ca nici eu si nici ei nu reprezentam etalonul, stiu ca nici unul din noi nu detine adevarul suprem, cel absolut, dar mai stiu ca adesea mi-as dori sa mai atenuez putin sau sa nu vad prapastiile care se creeaza uneori intre oameni. Dar despre aceste diferente nu vreau sa vorbesc acum. Poate altadata!
Ne vorbea azi o colega despre tristetea pe care o simte de multe ori cand isi da seama ca-i lipseste cineva drag cu care sa vorbeasca de toate, sa aiba vise comune, sa planga sau sa rada pentru aceleasi lucruri! De asta era putin trista la inceput de an.

Si eu simt de multe ori la fel, prea multi prieteni dragi au plecat departe, prea rar am langa mine un umar pe care sa ma sprijin, pe care sa rad sau sa plang!
Tot astazi vorbeam cu altcineva despre cat de important (spuneam eu) sau cat de fals (spunea ea) este sa vrei sa ai un feedback din partea cuiva referitor la unele din momentele importante din viata, mai precis atunci cand te poti (sau nu) pune in pielea celuilalt pentru a da o alternativa, a aproba sau dezaproba un comportament. Imi place sa descopar mereu alte si alte impresii, alte si alte reactii sau atitudini. Iata cum doar intr-o singura zi poti descoperi o paleta intreaga de ganduri, de trairi.
SI ATUNCI CUM SA NU ASEMAN, CU MARE CONVINGERE, GANDURILE NOASTRE CU UN CARUSEL?

Miercuri....Joi....2010!

Mai este atat de putin pana va incepe Anul Nou...
Aproape ca nu-mi vine sa cred ca 2009 a trecut, abia incepusem sa ma obisnuiesc cu el, cu tot ceea ce mi-a adus nou, cu toate cate erau de la fratii lui mai mari si iata ca in scurt timp trebuie sa-l salut pe cel mai mic dintre frati: 2010!
Ca totdeauna in aceste ultime zile din an, oricat de ocupata sau libera as fi, prin mintea mea alearga crampeie din anul care tocmai se incheie: bucurii, tristeti, surprize, ca intr-un montaigne russe. Chiar senzatia dupa o astfel de incursiune este aceea de dupa o "plimbare" in montaigne russe!
Ce am facut bine, ce am gresit, ce intalniri benefice am avut, ce intamplari nefaste si tot asa.
Sunt fericita ca cei din familie sunt sanatosi si linistiti, ma bucur ca am prieteni foarte buni si dragi care chiar daca nu sunt mereu cu mine, ii simt alaturi.
Tuturor celor dragi le doresc sanatate, liniste si dragoste in suflete!

Gata si Craciunul!

A trecut si Craciunul!
Am avut niste zile foarte frumoase, din Ajunul Craciunului si pana acum! Cei dragi din familie mi-au fost alaturi, prietenii de asemenea (in persoana sau le-am simtit gandurile bune)...... nu este minunat?

De asemenea mi-am pus patinele in picioare, dupa aproape 30 de ani si m-am descurcat neasteptat de bine. Prima oara mi-a fost putin teama, mai ales ca patinele erau altfel decat cele pe care invatasem eu, dar dupa un sfert de ora mi-am recastigat in mare masura siguranta de altadata...

Dupa prima zi de patinaj a urmat si a doua zi de patinaj in care am fost chiar mai stapana pe situatie. Mi-a facut foarte bine acest intermezzo sportiv!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi in aceste zile si care mi-au facut cele mai frumoase daruri: gandurile calde si frumoase si prietenia lor statornica!

De Craciun

Ajunul Craciunului este aici!
Trebuie sa fie o minunata ocazie de intoarcere catre noi insine, catre familia noastra si catre prietenii nostri dragi. Pentru ca Nasterea este semnificatia Craciunului, sa renastem si noi curatindu-ne de cenusa de peste an, gandurile triste sa le inlocuim cu dragoste si intelegere.
Este o sarbatoare a linistii, a multumirii, este bucuria de a fi cel mai adesea acasa, langa foc, privind cu nostalgie la bradutul impodobit si amintindu-ne de magia in care era impodobit Craciunul in anii copilariei. Magia o putem si acum visa si spera si chiar trai, de noi depinde asta.
Doresc tuturor celor dragi pe care-i cunosc cat si pe cei pe care nu-i cunosc dar stiu ca exista, un Craciun imbelsugat, tihnit si petrecut langa cei pe care-i iubiti.

O mana providentiala

Cateodata nu-mi vine sa cred de cat de putin avem nevoie pentru a fi fericiti, cat de putin este necesar sa ne ridicam pe varfuri si sa o luam de la capat. Simti uneori ca esti lovit incat iti va fi imposibil sa te ridici si deodata incepi sa alergi, sa fii neasteptat de dinamic doar pentru ca ai primit o vorba buna, un zambet, o floare, o strangere de mana din partea cuiva caruia, minune!, nu-i esti indiferent! Caruia chiar ii pari interesant, frumos sufleteste, capabil cum tu nici nu te gandesti sa te consideri si mai cu seama ii pari necesar. Cred ca acesta este motivul pentru care, aparent inexplicabil, oamenii cazuti la pamant se ridica si nu numai ca vor continua sa traiasca frumos, dar o fac intr-un mod absolut stralucitor.

Acum inteleg cum se poate: cu cat viata te macina prin experiente nefaste, golul produs, cu cat este mai mare, cu atat poate cuprinde mai mult BINE si mai mult FRUMOS. Mai multa STRALUCIRE si mai multa IERTARE.
Si daca in aceasta metamorfoza, aparent complicata, apare si cuvantul de incurajare spus la timp si din tot sufletul, cum sa nu devii o adevarata forta?!
Iata o posibila explicatie.
Si in legatura cu IERTAREA, cu IUBIREA, imi amintesc o minunata poezie descoperita in studentie, care si acum dupa mai mult de 20 de ani mi se pare la fel de adevarata:
"Cand strivesti iarba
Si ea nu striga
Sa nu crezi
Ca n-o doare
Sau ca n-a simtit.
Tacerea ei
Devenita roua,
Este doar
Semnul intelegerii
Si-al iubirii!"

Se apropie sarbatorile...

Pentru ca a nins si pentru ca suntem in vacanta de iarna (putin grabita cu o saptamana) sentimentul de sarbatoare il am in suflet insotit de: bucurie, tristete, teama, visare, amintire, nostalgie, intrebare. Este un amestec foarte complex pe
care-l simt de fiecare data inaintea Craciunului si a sfarsitului de an.
Bucurie pentru ca mi se pare ca lumea este mai relaxata, mai generoasa, mai luminata adesea de stralucirea colindelor si datorita aromelor de cozonac...
Tristete - pentru ca si de aceasta sarbatoare as da orice sa fiu impreuna cu cei dragi care nu mai sunt langa mine, din diverse motive: de trecere Dincolo sau din motive de indepartare.
Teama - pentru ca nu stiu ce va urma, nu stiu daca voi putea sa fac fata tuturor incercarilor la care viata ma supune pe toate planurile.
Visare - pentru ca nu mi-am pierdut capacitatea de a spera si de a visa la frumosul din viata mea si a celor dragi mie si chiar daca realitatea de multe ori infrange visul, stiu ca binele si frumosul pot iesi invingatoare.
Amintire si Nostalgie - pentru ca cine nu face recurs la memorie atunci cand se apropie o asemenea sarbatoare: imi amintesc mereu cu cata emotie pregateam pomul de Craciun, cu cata emotie il asteptam pe Mos Craciun, imi amintesc de grupul de vecini cu care colindam pe la case si-mi amintesc de emotia cu care descopeream ca am fost iubita de Mos Craciun care-mi aducea cam tot ceea ce-i scriam eu in scrisoare...
Nostalgica sunt de cate ori imi amintesc cat de mult credeam in misteriosul Craciun si cata durere am simtit cand o prietena mi-a spulberat visul, aratandu-mi o cruda realitate...
Intrebarea pe care mi-o pun la fiecare sfarsit de an este urmarea bilantului pe care mi-l fac in aceste zile. Ce am facut bine? Dar rau? Ce as fi putut sa fac si nu am facut? Ce realizari am avut? Ce prieteni am castigat? Pe cine am pierdut?
Intrebarea vine de la sine:
Oare cum va fi in anul urmator? Mai bine sau mai rau? Mai fericit sau mai trist?
... Si pentru ca toate aceste trairi pe care le am ar trebui sa poarte un nume, le-am numit SUFLET!