Nothing stays the same forever.
This too shall pass."
Din nou o mana imbatranita si uracioasa imi sterge visul pe care incercam sa-l fauresc in minte si in suflet ca totusi suntem un spatiu cu oameni frumosi, ca totusi suntem un loc in care cei buni inving, ca totusi se poate ca binele sa invinga raul.
Da, este asa dar pentru foarte scurt timp si foarte, foarte rar!
Ramasitele schiloade ale trecutului apar periodic si murdaresc orice urma de renastere. Cat timp va trebui sa mai treaca pentru ca aceste urate semne sa fie doar amintiri?
Cati dintre noi vor mai trebui sa aleaga drumul pribegiei si al strainatatii pentru a putea trai normal? Cand va redeveni AICI locul de ACASA?
Oare cati visatori frumosi vor mai trebui sa redevina tristi roboti doar pentru a putea supravietui ritmului, mentalitatii, modelelor sarace in trairi dar poleite in aur?????
Eu care intotdeauna am crezut ca facand bine celor din jur ( tuturor este imposibil) sau celor care aveau nevoie, voi fi eu insami fericita (si chiar eram!), eu care am putut aproape mereu sa pasesc inainte chiar daca o multime de argumente m-ar fi putut opri, eu care am spus intotdeauna ca daca avem un un mic grup in care suntem fericiti, putem eluda uratul din jur, ei bine, eu care am fost intotdeauna o militanta pentru OPTIMISM, incep sa cred ca in acest minunat edificiu apar unele fisuri. Materialul care parea imbatabil da semne de slabiciune. Sau pur si simplu poate am obosit?!
"Smile Smile
pain when you torture
And the missing plague
Your days sad empty
Smiles when it's over
When nothing remains
Do your lovely dream
Smile when the sun lose light
And you feel a cross
In your tired aching shoulders
Smile is lying to your pain
And to see that you smile
Everyone will assume
What you are happy ..."
Charles Chaplin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu