Cine suntem noi?

Am putea spune ca suntem "Gheorghita" sau "Maria", am putea spune ca suntem "profesorul X" sau patronul celebrei firme "Y". Putem fi fiul sau fiica celebrilor "Z" sau omului de rand "ESCU"; ar putea fi o multime de posibilitati de raspunsuri...
Si totusi cine suntem noi cu adevarat: un amestec de trup si suflet, putin spirit, fiecare parte fiind in proportie variabila, fiecare cu nevoile sale.
Si daca ma gandesc bine, nici asta nu ne defineste foarte mult si nu ne deosebeste pe unii de altii.
Eu cred ca fiecare din noi este proiectia asupra celor din jurul nostru, suntem amintirile si sentimentele pe care le-am produs celor din jurul nostru.
Sigur ca ne proiectam atat iubirea, fericirea, bunatatea, faptele bune cat si tristetile, frustrarile, rautatile, egoismul.
Toate acestea raman in memoria afectiva a fiecarui om cu care ne-am intalnit in viata macar o singura data.
De fapt acestia suntem noi. Faptul ca deseori impresioneaza exteriorul unui om prin frumusete, eleganta, ostentatie, bogatie sau prin opusele acestora, este doar o etapa in evolutia fiecaruia dintre noi. In timp acestea se estompeaza si ramane doar amintirea faptelor bune sau mai putin bune, dupa caz...

Prezentul, ca o balanta intre trecut si viitor!

Am destule motive sa spun asta, am facut-o azi ca urmare a postarii unui articol pe un blog preferat.
Da, eu chiar cred ca pierdem ani si ani din viata traind in viitor, desigur cu gandul: visam ceea ce vrem sa facem, ce dorim sa realizam, pentru ca permanent nemultumirea prezentului ne da aripi sa visam pentru viitor. Desigur, este normal sa visam, atentie insa cat si ce!!!!
Apoi pierdem alti ani intorcandu-ne in trecut, amintindu-ne atatea vise spulberate sau fericiri trecute, perioade faste sau triste. Si asta tot pentru ca prezentul ne nemultumeste...
Dar prezentul nu cumva trebuie si el trait...in prezent? Nu cumva nemultumirile si frustrarile noastre pornesc de la un prezent netrait la timp?
Asa incat filozofia mea acum este sa traiesc in prezent, sa ma bucur de fiecare moment frumos oferit de viata, folosind experienta trecutului, dar privind cu incredere spre viitor! Este bine, este rau, vom vedea.
Prea ne-am obisnuit sa ne complicam existenta cu tot felul de nimicuri si de aceea sa ne simtim ca intr-o panza de paianjen. Am devenit mult prea pragmatici!
Daca ar fi sa ne analizam in oglinda personala, fara admiratori sau detractori, vom constata ca fericiti suntem cand traim cu adevarat. Fara fasoane, imposturi, pretiozitati, imitatii sau valori imprumutate...
Many of us crucify ourselves between two thieves - regret for the past and fear of the future. When one door closes, another opens; but we often look so long and so regretfully upon the closed door that we do not see the one which has opened for us.

La Lucina!

Doamne, ce locuri frumoase sunt in tara asta!
Ieri am fost intr-o excursie la Lucina, cu un grup de copii si unul de adulti. Tot drumul de la C-lung pana acolo este o incantare, mai ales fiind abia luna mai, totul era de un verde perfect!
Lucina este un loc minunat, unde se cresc de peste 200 ani ( herghelia a fost infiintata de austrieci) cai hutuli. Acum exista si CALUL DE BUCOVINA, care este putin mai inalt si cu o coama superba.
Ne-am simtit extraordinar, liberi in primul rand; am calarit aproape fiecare din noi cate putin, ajutati de ingrijitorii lor de acolo.
Sunt convinsa ca daca lumea ar vedea macar o singura data locurile, ar reveni mereu.
Desi la plecare se innorase si chiar incepea o ploaie "mocaneasca", eram cu totii veseli si multumiti.
Daca ajungeti vreodata in Nordul Moldovei va invit cu drag sa vizitati herghelia de la Lucina!

Marea FUGA, marele PARADOX!

Constat in ultimii ani ca alergam tot mai mult, avem tot mai putin timp pentru noi si totusi suntem tot mai sedentari: iata un nou paradox!
Dimineata alerg de colo-colo sa-l pregatesc pe copil pentru scoala, apoi ma grabesc sa termin tot ce trebuie pana plec si eu la scoala. Dupa ore, daca nu mai am ceva deosebit de facut la serviciu, alerg sa-mi platesc rate, sa-mi fac aprovizionarea si... si..... si tot asa pana seara!!!!
Din cand in cand imi iau niste minute sa-mi analizez existenta si constat ca de fapt nu fac nimic deosebit.
Atunci urmeaza o perioada in care incerc sa devin un om mai aproape de normalitate: sa si discut cu copilul meu, sa citesc ceva frumos, sa ma plimb, sa ma intalnesc cu oameni dragi...
Si pentru ca vorbeam de "marea fuga" trebuie sa va spun ca am incercat zilele trecute sa alerg putin, sa-mi oxigenez interiorul putin. Dupa vreo 200m respiram ca o locomotiva, asa incat am continuat mai mult sub forma de mars inca vreo ora. Iata ca ceea ce am scris de la inceput se confirma. Desi alerg toata ziua, cand e vorba de miscare adevarata: sunt o leguma!

Floarea de cactus

Astazi am primit un cadou neasteptat de la cineva de la care nu ma asteptam…
Unul din cactusii mei de la scoala a inflorit !!!! Pentru prima oara din toata inima lui « tepoasa » au iesit doua flori superbe. Azi dimineata cand le-am vazut am simtit o bucurie MARE !!! Mi l-am pus in asa fel incat sa-l vad mereu si sa ma bucur de el. Luni am sa postez si o fotografie cu el ca nu am acum aici unde scriu. Cum poate un cactus atat de tepos si de rece sa dea nastere unei asemenea minunatii ?!
Iata cum se explica probabil cum un om care in aparenta este fara stralucire, care este introvertit si uneori chiar uracios, poate face lucruri minunate...poate fi un mare sensibil : iata o explicatie ! Am gasit fotografiile care sunt chiar cu florile de la cactusul meu.
Va
doresc tuturor o saptamana buna!!!

Lumina Invierii

Azi se incheie SAPTAMANA PATIMILOR si fiecare cred ca a simtit mai mult sau mai putin, in masura in care si-a dorit, fiecare zi ca un pas spre LUMINA... Ma tem ca de multe ori ne petrecem zilele premergatoare Pastelui mai mult muncind, la cumparaturi, gatind........uitand de RASTIGNIRE SI INVIERE! Doresc din toata inima ca Lumina care se naste in fiecare an printr-un miracol, de aproape 2000 ani, sa nu vina in zadar. Imi doresc mult sa ne aduca liniste in suflete, iubire pentru oameni, intelepciune si generozitate!

GENERATIA DE TINICHEA

Generatia de tinichea este raspunsul dat de istorie epocii de aur, desigur! Oare monstrii care isi fac aparitia in zilele noastre oriunde intorci privirea, sunt un accident al istoriei sau reprezinta o esenta construita indelung... Gandita in intunericul celor 40 de ani, la coada nesfarsita pentru paine, salam si ulei (in care creierul functiona pentru a gasi o relatie la alimentara din colt pentru niste muschi file), conservata in frigul tot atator zeci de ani. In timp ce valorile reale ale noastre mureau umilite la CANAL sau in inchisori, aceasta noua esenta, adica OMUL NOU incepea sa prinda contur.... si ce contur!!!! Daca frigul, umilinta, uitarea si durerea erau tratamentele aplicate marilor nostri oameni din inchisorile comuniste ( pentru exterminare), ei nu si-au pervertit sufletele; au indurat totul cu demnitate, au murit cei mai multi fara sa cracneasca. Cei care au scapat cu viata au continuat viata fara sa se planga, fara sa se umileasca, desi nu mai aveau nici casa nici familie si nimic din ce iubeau inainte. Generatia de OAMENI NOI nu are in nici o situatie demnitate, verticalitate , nu se raporteaza la nici un sistem de valori ( pentru ca nici nu exista) si respecta doar banii si puterea. Cinismul este principala lor calitate. Si in aceasta situatie sa speram acum ca vom trai mai bine??? Cand vrem sa ne construim "democratia" pe cadavrele atator oameni, pe umilintele atator batrani si copii singuri si tristi? Cand succesul nostru vrem sa-l suprapunem peste cel al marilor nostri inaintasi pe care-i ignoram permanent ( cum poti crede ca acoperi cu o mana de vreascuri un munte de flori?)?! Exceptiile sunt atunci cand moare cate un mare OM si plangem ca l-am pierdut si-l prezentam ca pe o mare valoare, dar pe care l-am uitat in mod sistematic cat timp a trait. Pierdem din ce in ce mai multe valori care lasa locul acelor monstri de care va spuneam...
Poate va veni si vremea cand vom intelege ce-am facut, numai sa nu fie prea tarziu!
„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ” (Petre Ţuţea)