Constat in ultimii ani ca alergam tot mai mult, avem tot mai putin timp pentru noi si totusi suntem tot mai sedentari: iata un nou paradox!
Dimineata alerg de colo-colo sa-l pregatesc pe copil pentru scoala, apoi ma grabesc sa termin tot ce trebuie pana plec si eu la scoala. Dupa ore, daca nu mai am ceva deosebit de facut la serviciu, alerg sa-mi platesc rate, sa-mi fac aprovizionarea si... si..... si tot asa pana seara!!!!
Din cand in cand imi iau niste minute sa-mi analizez existenta si constat ca de fapt nu fac nimic deosebit.
Atunci urmeaza o perioada in care incerc sa devin un om mai aproape de normalitate: sa si discut cu copilul meu, sa citesc ceva frumos, sa ma plimb, sa ma intalnesc cu oameni dragi...
Si pentru ca vorbeam de "marea fuga" trebuie sa va spun ca am incercat zilele trecute sa alerg putin, sa-mi oxigenez interiorul putin. Dupa vreo 200m respiram ca o locomotiva, asa incat am continuat mai mult sub forma de mars inca vreo ora. Iata ca ceea ce am scris de la inceput se confirma. Desi alerg toata ziua, cand e vorba de miscare adevarata: sunt o leguma!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu