Am destule motive sa spun asta, am facut-o azi ca urmare a postarii unui articol pe un blog preferat.
Da, eu chiar cred ca pierdem ani si ani din viata traind in viitor, desigur cu gandul: visam ceea ce vrem sa facem, ce dorim sa realizam, pentru ca permanent nemultumirea prezentului ne da aripi sa visam pentru viitor. Desigur, este normal sa visam, atentie insa cat si ce!!!!
Apoi pierdem alti ani intorcandu-ne in trecut, amintindu-ne atatea vise spulberate sau fericiri trecute, perioade faste sau triste. Si asta tot pentru ca prezentul ne nemultumeste...
Dar prezentul nu cumva trebuie si el trait...in prezent? Nu cumva nemultumirile si frustrarile noastre pornesc de la un prezent netrait la timp?
Asa incat filozofia mea acum este sa traiesc in prezent, sa ma bucur de fiecare moment frumos oferit de viata, folosind experienta trecutului, dar privind cu incredere spre viitor! Este bine, este rau, vom vedea.
Prea ne-am obisnuit sa ne complicam existenta cu tot felul de nimicuri si de aceea sa ne simtim ca intr-o panza de paianjen. Am devenit mult prea pragmatici!
Daca ar fi sa ne analizam in oglinda personala, fara admiratori sau detractori, vom constata ca fericiti suntem cand traim cu adevarat. Fara fasoane, imposturi, pretiozitati, imitatii sau valori imprumutate...
Many of us crucify ourselves between two thieves - regret for the past and fear of the future. When one door closes, another opens; but we often look so long and so regretfully upon the closed door that we do not see the one which has opened for us.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu