luni, 3 august 2009

Ana Blandiana

Imi propun sa postez printre alte ganduri personale si cateva din creatiile catorva mari romani valorosi care mi-au indreptat coloana vertebrala, mi-au fost prieteni atunci cand imi era greu si au avut o mare contributie in formarea propriei scari de valori.

Zbor
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.


Definiţie
Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu