Da, mie chiar imi pasa!
Imi pasa daca cineva este trist, imi pasa daca cineva este bolnav, imi pasa daca niste oameni vor ramane fara serviciu, imi pasa daca vad o vietate ca sufera din diverse motive, imi pasa daca un om de valoare este marginalizat, sufar enorm daca dispare un om drag.....chiar imi pasa.
Nu ma pot detasa total si permanent de ceea ce ma inconjoara!
Si nu doar ca imi pasa, dar chiar imi place sa fiu de ajutor, in masura in care pot. Si nicio clipa nu ma gandesc la reciprocitate, nu de asta imi pasa. Nu astept ceva in schimb, iar daca am fost de ajutor cuiva nu astept in sinea mea vesnice multumiri.
Pur si simplu fac parte din natura mea intrajutorarea si voluntariatul.
Evident ca s-a intamplat sa se intoarca impotriva mea o fapta buna (dupa ideea ca "nicio fapta buna nu ramane nepedepsita")dar s-a intamplat si sa-mi cladesc adevarate prietenii! Rare dar trainice!
De asemenea am simtit mereu ca am pe cineva langa mine cand mi-a fost greu, la bine au fost mai multi...
Dar niciodata nu mi s-a intamplat sa nu pot gasi un om atunci cand aveam reala nevoie de el.... probabil ca functioneaza legea compensatiei.
Si mai trebuie sa recunosc: cea mai mare bucurie pe care o am este atunci cand descopar un OM!
Nu il caut cu lampa precum Diogene, dar cand il intalnesc sunt cu adevarat fericita!
De aceea cred ca este o mare fericire sa iti pese, inseamna ca esti viu cu adevarat si nu doar mimezi viata!
Iar pasarea sau nepasarea sunt alegeri pe viata!
"Cel mai mare pacat fata de oameni nu este ura....ci indiferenta fata de ei. Indiferenta este esenta inumanitatii!" ( George Bernard Shaw)
"Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta" (Elie Wiesel)
"Ignoranta este noaptea mintii, o noapte fara luna si fara stele." (Confucius)
Iata ca mai sunt si oameni carora le pasa!
RăspundețiȘtergereDin pacate, dupa opinia mea, sunt foarte putini cei carora le pasa in felul asta. Celor mai multi le pasa cati bani castiga (daca se poate cat mai multi si intr-un mod cat mai facil), ce si cate masini au, ce casa au si tot asa. In goana asta nebuna pentru impliniri materiale uita de multe ori si de cei mai apropiati lor, uita de parinti, uita de copii. Ce sa mai vorbim despre voluntariat in cazul lor! Este "o mare pierdere de timp, energie" pentru "nimic".
Ne pasa din ce in ce mai putin, spre deloc, asta este ideea.
Poate sunt eu o pesimista! In cazul asta m-as bucura sa fie asa, sa fiu pesimista. Poate ca de maine, sau de poimaine, voi incepe sa descopar ca exista foarte multi oameni carora le pasa. Poate nu-i vad eu... poate...
Si ca sa nu fiu critica numai la adresa altora, ma intreb: mie, mie insami, cat de mult imi pasa? Macar sa ne gandim daca ne pasa sau nu si tot este este un pas!