Ganduri

Se pare ca oricum am lua-o, din punctul de vedere al unui optimist sau al unui pesimist, orice nazuinta catre un ideal se termina cu o fapta din lumea materialului, nu cred ca sunt singura care a constatat asa un adevar. Cu siguranta nici ultima!

Daca ar fi sa iau orice exemplu de ideal pe care l-as putea avea eu sau oricare dintre oameni, exista intotdeauna posibilitatea intelegerii acestuia in mod optimist sau pesimist. Sigur ca atunci cand spun IDEAL, as putea sa ma refer la unul din lumea materiala sau unul din sfera spiritului. Acum la ultimul ma refer...
Dupa cum spuneam, in final orice ideal capata o usoara senzatie de material. Optimistul va fi fericit ca a putut sa-si incerce visul si chiar ca l-a avut, va fi fericit ca are o noua experienta a zborului catre zona rarefiata a spiritului.
Pesimistul va ramane nefericit si va simti intotdeauna gustul amar al caderii din visare. Iata diferenta.

Postarea aceasta mi-a fost provocata de o vizita la Falticeni, la MUZEULUI IRIMESCU.
Aici am vazut cu ochii mei si cu ochii sufletului si ai mintii cum o idee poate fi transpusa intr-o lucrare in mod clasic (redare aproape exacta) sau simbolic ( redand de fapt ideea, simbolul).

Am vazut si inteles cum poate fi detasat spiritul de material prin inaltare intr-o lucrare plastica si cum victoriile adevarate inseamna tocmai acele inaltari (victoriile erau reprezentate prin trupuri inaltandu-se, fara maini si fara picioare).
Si Icar apare desigur in lucrarile lui, nu putea lipsi zborul spre lumina, nu?
Asta facem si noi de atata timp si nu intelegem ca ceara cu care ne-am lipit aripile se va topi; dar ce frumos e zborul!

Apoi reprezentarea Edenului: El si Ea care formeaza un singur trup ideal, in perfect echilibru. Cum ar putea fi altfel o pereche ideala, decat ca un singur tot, perfect echilibrat?!

Sau un chip la care singura parte accentuata sunt o ochii si asta pentru singurul si suficientul motiv ca ei sunt oglinda sufletului...

Si atunci cum ar putea sa ma domine durerea arderii in fata zborului spre Soare?
Cum ar putea sa ma indurereze o ruptura in dragoste, daca am trait frumusetea echilibrului in doi?
Cum as putea sa ma gandesc la transformarea in cenusa a pasarii Phoenix, daca urmeaza renasterea ei?
Nu as putea sa privesc vreodata altfel viata, nu as putea fi altfel vreodata decat o "optimistico-idealista"!