In ultimul timp ma intorc tot mai des catre autorii dragi, in gandurile carora ma regasesc atat de mult!
In atmosfera in care traiesc eu, care sper ca este trecatoare si sper ca este printre exceptiile prezentului, am timp tot mai putin timp pentru mine si pentru cei dragi mie...
In schimb, paradoxurile vietii cotidiene (nu cele metafizice!) si durerile generate de cei din jurul meu (rare dar apasate), ma gasesc intotdeauna nepregatita.
Tintesc perfect cei care ma iau in "vizor" pentru ca de multe ori, simtindu-i prietenosi sau cu intentii bune, sunt descoperita in fata lor. Stiu ca uneori si eu sunt vinovata pentru ranile primite...
Toate aceste intamplari exista, sunt reale si nu pot interveni transformandu-le si nici macar eludandu-le. As putea incerca doar sa-mi promit mie sa fiu mai putin vulnerabila, mai putin accesibila, sa nu-mi mai fac un scop din a preintampina orice tristete a celor din jurul meu, sa ma intorc mai mult spre ceea ce conteaza cel mai mult in acest moment al vietii mele.
Si pentru ca vorbeam de randuri scrise de altii, iata cateva ganduri foarte dragi mie. Din pacate nu retin autoarea, poezia fiind transcrisa dintr-un ziar, in anii '80 - din "Romania Literara".
"Cand strivesti iarba
Si ea nu striga,
Sa nu crezi ca n-o doare
Sau ca n-a simtit.
Tacerea ei, devenita roua,
Este doar semnul intelegerii
Si-al iertarii"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu