Cred ca doar de doua ori in viata mi s-a mai intamplat: in momentele dinaintea Marii Treceri a tatalui meu si cand Serban s-a ratacit prin munti si l-am cautat vreo doua ore, timp in care ma simteam fara viata, paralizata........... si acum doua saptamani la aflarea vestii cumplite care mi-a transformat viata intr-o vesnica lupta intre datoriile zilnice si tristetea fara margini!
Acest balans este greu, dureros si greu de depasit daca nu as avea cativa prieteni care ma sustin, chiar si prin simpla lor existenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu