Cred in prieteni!

"Cred in prieteni... in vindecarea adusa de lacrimi, rasete, in povesti impartasite si in legaturile formate din incredere si adevar... .....Cred in puterea mainii ce o strange pe alta in clipe de durere, in miracolul zambetelor si imbratisarilor spontane... ....Prietenul e ca o lumanare, iti face lumina cand se lasa intunericul. ...Am invatat ca oricat de bun iti este un prieten, oricum el te va rani din cand in cand...Iar TU trebuie sa-l ierti pentru asta!!! ...Daca iubesti pe cineva ierti orice greseala...."

" Dati-mi un punct de sprijin"

Citeam cu o saptamana in urma o postare de pe un blog favorit, cu titlul "Ma declar invins". M-a impresionat mult, mai ales ca venea de la cineva care este un om puternic, inteligent, care vede limpede realitatea. Totusi se declara invins! Atunci mi-am pus problema daca as putea ajunge si eu in situatia de a face o astfel de declaratie dura: si am raspuns in gand "CATEGORIC NU"!

Dar iata ca nu a trecut mult timp si trebuie sa scriu si eu: MA DECLAR INVINSA!

Sigur ca nu este ceva definitiv, desigur pot aparea solutii sau schimbari dar azi, vineri - 22 ianuarie 2010 CHIAR MA SIMT INVINSA. De ce?

Din cauza socului pe care l-am avut si-l am la aflarea diagnosticului cuiva foarte drag, din cauza realitatii obiective (de ordin politic, social, economic) care ma dezamageste in mod sistematic, din cauza unui absurd pe care-l traiesc alaturi de fiul meu si care se refera la un sistem educational adesea bolnav si din cauza slabiciunii de care dau dovada cand vreau sa schimb radical ceva in viata mea.

Prea des trebuie sa-i spun copilului meu de 13 ani sa faca abstractie de un fapt sau de altul si ca adevarata bogatie sta in propriile calitati acumulate in suflet, in cunostintele reale pe care le are.

Prea des trebuie sa-i explic importanta cinstei si onoarei versus modele de falsa valoare bazate DOAR pe detinerea de bani.

Si lista ar putea continua dar n-are rost atata timp cat nu am si solutii.

Atentie insa: azi ma declar invinsa, fara putere de reactie, dar NU in credinta mea in bine, in frumos, in valoare, in adevar, in dragoste, in prietenie.

...Doar ca am obosit putin!

Viata

"Nu-ti fie frica sa faci un pas mare. Nu poti trece o prapastie din doua sarituri mici."

David Lloyd George

"Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim."

Friedrich Nietzsche

"Tragedia vietii nu este ca se termina atat de repede, ci ca asteptam atat de mult sa o incepem."

W. M. Lewis

"Stiind ca vom muri, sa gasim aici un argument pentru a iubi si mai mult viata."

"Poate ca viata a avut un sens cata vreme n-am tinut sa-i dau unul."

Octavian Paler

Peisaj de iarna

Desi la o prima analiza drumurile obligatorii la Iasi ar parea sa fie obositoare si impovaratoare, de fapt cele trei ore la plecare si trei ore la intoarcere sunt printre putinele ore in care am timp sa-mi fac ordine in ganduri, in planuri de tot felul si am timp sa inteleg ceea ce nu inteleg in fuga continua din timpul saptamanii...

Iar daca peisajele sunt frumoase (asa cum au fost ieri si azi), muzica acceptabila ( uneori incredibil de buna!) atunci chiar este minunat. Azi era atat de frumos afara, soare, zapada stralucitoare, iar copacii.....copacii pur si simplu m-au fascinat. Doar tulpinile erau intunecate, crengile erau imbracate in alb, era totul incredibil de imaculat! In timp ce prin minte imi treceau franturi de amintiri si ganduri de tot felul, prin fata ochilor era numai lumina si puritate. Asta mi-a creat o stare foarte buna, pozitiva si chiar am parasit orice gand negativ, bucurandu-ma de frumosul care mi se infatisa! Chiar ma gandeam cat de frumos ar fi de strabatut una din vaile Campulungului, cu piciorul.... dar ......CAND?

Sigur ca ajunsa acasa m-am afundat din nou in problemele cotidiene, grijile dinaintea fiecarei saptamani si povestea frumoasa s-a frant pentru un timp.

Dar mi-a prilejuit o mare bucurie!

Libertatea!

"Freedom is just another word for nothing left to lose"
Janis Joplin — "Me & Bobby Mc Gee"

Trebuie sa mai reflectez la asta!!!

This too shall pass...

"...As long as day follows night, there is hope.
Nothing stays the same forever.
This too shall pass."

Din nou o mana imbatranita si uracioasa imi sterge visul pe care incercam sa-l fauresc in minte si in suflet ca totusi suntem un spatiu cu oameni frumosi, ca totusi suntem un loc in care cei buni inving, ca totusi se poate ca binele sa invinga raul.
Da, este asa dar pentru foarte scurt timp si foarte, foarte rar!
Ramasitele schiloade ale trecutului apar periodic si murdaresc orice urma de renastere. Cat timp va trebui sa mai treaca pentru ca aceste urate semne sa fie doar amintiri?
Cati dintre noi vor mai trebui sa aleaga drumul pribegiei si al strainatatii pentru a putea trai normal? Cand va redeveni AICI locul de ACASA?
Oare cati visatori frumosi vor mai trebui sa redevina tristi roboti doar pentru a putea supravietui ritmului, mentalitatii, modelelor sarace in trairi dar poleite in aur?????
Eu care intotdeauna am crezut ca facand bine celor din jur ( tuturor este imposibil) sau celor care aveau nevoie, voi fi eu insami fericita (si chiar eram!), eu care am putut aproape mereu sa pasesc inainte chiar daca o multime de argumente m-ar fi putut opri, eu care am spus intotdeauna ca daca avem un un mic grup in care suntem fericiti, putem eluda uratul din jur, ei bine, eu care am fost intotdeauna o militanta pentru OPTIMISM, incep sa cred ca in acest minunat edificiu apar unele fisuri. Materialul care parea imbatabil da semne de slabiciune. Sau pur si simplu poate am obosit?!

"Smile Smile
pain when you torture
And the missing plague
Your days sad empty
Smiles when it's over
When nothing remains
Do your lovely dream
Smile when the sun lose light
And you feel a cross
In your tired aching shoulders
Smile is lying to your pain
And to see that you smile
Everyone will assume
What you are happy ..."

Charles Chaplin

La multi ani, 2010!

Un an bun si cu impliniri tuturor!
A trecut si Revelionul, a trecut si vacanta si iata-ma la inceput de an si la inceput de saptamana din nou la scoala.
Dimineata m-am distrat vazand un titlu la televizor, legat de depresia post-vacanta! Culmea este ca nu era o gluma, era o discutie foarte interesanta cu un psiholog care prezenta solutii pentru preintampinarea unui asemenea sindrom.
Pai cu siguranta dupa ce vezi asa o emisiune chiar incepi sa simti ca ai o depresie... Glumesc! De fapt este posibil sa se intample si asa! Ca dovada azi la scoala chiar s-a vorbit despre asta si s-a confirmat de catre cativa colegi starea...
Interesant!
Eu nu simt deloc o depresie pentru ca a inceput scoala, simt doar ca sunt deseori straina si chiar ma intristeaza realitatea obiectiva care ma inconjoara, visele si dorintele celor din jurul meu. Stiu ca nici eu si nici ei nu reprezentam etalonul, stiu ca nici unul din noi nu detine adevarul suprem, cel absolut, dar mai stiu ca adesea mi-as dori sa mai atenuez putin sau sa nu vad prapastiile care se creeaza uneori intre oameni. Dar despre aceste diferente nu vreau sa vorbesc acum. Poate altadata!
Ne vorbea azi o colega despre tristetea pe care o simte de multe ori cand isi da seama ca-i lipseste cineva drag cu care sa vorbeasca de toate, sa aiba vise comune, sa planga sau sa rada pentru aceleasi lucruri! De asta era putin trista la inceput de an.

Si eu simt de multe ori la fel, prea multi prieteni dragi au plecat departe, prea rar am langa mine un umar pe care sa ma sprijin, pe care sa rad sau sa plang!
Tot astazi vorbeam cu altcineva despre cat de important (spuneam eu) sau cat de fals (spunea ea) este sa vrei sa ai un feedback din partea cuiva referitor la unele din momentele importante din viata, mai precis atunci cand te poti (sau nu) pune in pielea celuilalt pentru a da o alternativa, a aproba sau dezaproba un comportament. Imi place sa descopar mereu alte si alte impresii, alte si alte reactii sau atitudini. Iata cum doar intr-o singura zi poti descoperi o paleta intreaga de ganduri, de trairi.
SI ATUNCI CUM SA NU ASEMAN, CU MARE CONVINGERE, GANDURILE NOASTRE CU UN CARUSEL?