Este incredibil cata putere avem in noi, care ni se arata doar cand chiar avem nevoie de ea!
Ieri am asistat cu neputinta pentru prima oara, la marea suferinta a mamei, atat fizica cat si sufleteasca. Nu pot gasi multe vorbe pentru asta, dar ceea ce m-a socat si continua s-o faca, este neputinta mea: vad in fata ochilor o flacara care arde incet, discret, dreapta intotdeauna si care ma lumineaza si-mi incalzeste sufletul, desi eu ar trebui sa le fac toate acestea!
Cand am inteles ca momentul greu a trecut, am rasuflat usurata, daca poate exista asa ceva in contextul dat si m-am indreptat spre o intalnire pe care o programasem dinainte, cu cativa oameni dragi.
In mod normal nu as fi facut-o, as fi anulat-o, dar motivul era unul suficient de puternic incat sa ma mobilizeze. Nu stiu cum am ajuns la locul de intalnire, nu stiu ce am articulat la inceput, atat imi amintesc, ca ma gandeam cu groaza ca nu voi putea fi o prezenta agreabila si cat de bine m-as fi simtit daca m-as fi lasat usor, usor undeva jos, fara sa mai fac sau sa vorbesc nimic.
Am continuat insa drumul si incetul cu incetul, dupa ce am spus cateva amanunte despre ce mi s-a intamplat, am inceput sa gandesc limpede si sa incui tot ceea ce ma duruse inainte.
Deodata am simtit flacara care m-a luminat si mi-a incalzit sufletul si am inteles din acel moment ca sunt salvata. Trecusem peste o mare prapastie si eram deja pe partea cealalta! Stiam ca de fapt imi face bine prezenta unor prieteni, mi-ar face bine orice activitate langa ei, este ceea ce ma mobilizeaza intotdeauna.
Important este ca mama, chiar daca este atat de bolnava, are o lumina in sufletul ei care imi va da mereu energia de care am nevoie.
.... si inca ceva foarte important: omul este dotat cu o putere incredibila interioara, doar ca ea ni se arata doar in masura in care chiar avem nevoie, atat si nu mai mult!
Si tot mama mi-a dat inca o lectie azi. Rugata sa scrie cateva cuvinte intr-o brosura despre fratele ei, a carui moarte a indurerat-o mult cu doi ani in urma, a descris tristetea si apoi a scris ceva ce m-a impresionat mult: ca atunci cand ai un mare necaz sa "pui o floare in suflet si un zambet in coltul gurii pentru a-l trece mai usor" adica exact ceea ce am reusit ieri!
