Despre ziduri si flori

Cred ca fiecare om poate fi comparat cu o "constructie" mai mult sau mai putin frumoasa, impresionanta, sofisticata, dupa cum simte si este in fapt sau dupa cum vrea sa fie sau sa para. Fapt este ca de-a lungul anilor adaugam cate o caramida, cate un detaliu sau, dimpotriva, daramam sau schimbam cate ceva. Suntem foarte absorbiti de aceasta munca, uitand aproape cu totul ceea ce este in jurul nostru. Devenim tot mai preocupati de "zidirea" noastra....

Sigur ca facem si sacrificii, ce zidire exista fara sacrificii: familie, prietenii, iubiri, amintiri, si cate altele!

Cand simtim ca este cam ceea ce am dorit, urmeaza o mare intrebare: Si acum ce urmeaza? Acum sunt fericit? Imi este mai bine?

Privind in jurul nostru vedem doar turnuri, dar unde sunt oamenii????

Sigur ca se poate intampla uneori ca din turnuri sa ramana doar niste ruine, sigur ca unele pot fi minunate, dar tot niste ziduri reci raman, fara viata!

Am observat adesea, mai ales in ultima vreme, oameni carora nu le lipseste nimic in sfera materiala, ba chiar le prisoseste; profesional - sunt apreciati, in schimb sunt nefericiti. Le lipseste viata personala, prietenii adevarati, dragostea: le-au zidit in turnurile lor!

Pentru a nu gresi trebuie sa spun ca pana la un punct este absolut normal sa zidim, dar din cand in cand sa ne oprim, sa ne uitam in jurul nostru si sa ne bucuram de fiecare clipa frumoasa. Timpul tace si trece, cum obisnuieste cineva drag sa spuna!

Apoi sa mai punem cate o caramida, dar sa mai mirosim si cate o floare!

Ajungi intr-un moment al vietii, cand ii pierzi pe cei dragi, cei care au insemnat enorm pentru tine, au insemnat practic temelia pe care te-ai cladit, intelegi cat de mult au insemnat, cat de mult te-au ajutat si iubit, dar intelegi ca nu-i vei mai avea alaturi niciodata in aceasta viata.

Deodata te simti foarte singur si trist si cu regrete, dar fara solutii imediate!

Asa ca nu uitati: in timp ce va construti pe voi insiva puneti-va din cand in cand cate o floare pentru ca frumosul din jur sa va insoteasca mereu!

(Postare din 9 noiembrie 2010, nefinalizata atunci)

Being happy

.......
Cred ca asta visam si noi mereu!
In fiecare etapa a vietii fericirea inseamna altceva, dar pe ea o cautam in permanenta. Pacat ca se transforma repede in altceva, inainte ca noi sa reusim s-o atingem. Exista si momente fericite, poate ca sunt putine tocmai pentru a putea fi pretuite, sau poate ca fericite sunt doar perioadele cand stim ca ne indreptam spre fericire. Cine stie?!

Poate fi asta o mare fericire? As raspunde: daaaaa!

The story

Fiecare dintre noi are o poveste, nu?
Aceasta a fost pentru mine, melodia saptamanii care tocmai a trecut!

Lucian Blaga

"Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.
Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii inroşiţi de neodihnă.

Pierdut – m-am întrebat:
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa aceea fără somn
cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Paianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
era leagănul,
în care-o mâna-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
– ca prunc."

Fara definitie

Ma descumpaneste constatarea ca in jurul meu este atata lume nefericita... Nu pot face nimic sa schimb situatia, dar pot sa o simt adanc, ca pe o rana. Nici macar nu conteaza ca motivele nefericirii sunt atat de diverse, nu conteaza ca ceea ce doare pe unul, trezeste maximum  un zambet la altul: este suferinta si atunci este suficient, pentru ca rezultatul nefericirii poate fi in mare masura similar la toti.

Ceea ce conteaza insa, intr-un sens foarte profund pentru mine este ca oamenii devin tot mai "reci", mai indiferenti sau poate doar foarte preocupati de multe alte probleme iar rezulatul este adesea o insingurare a indivizilor desi sunt inconjurati de atata lume...

Dar atentie, oamenii sunt indiferenti la dramele cuiva, iar daca e sa fiu foarte sincera, oamenii devin incredibil de atenti si conectati cand vine vorba de propriile lor probleme, de invidie, speranta de favoruri, speranta de barfe ieftine si cate alte stari neconforme cu nevoile reale ale omului! Cata implicare in aceste conjuncturi... Cata osteneala.... Cata mila din partea mea!

Interesant este ca nu mai am la fel de multa revolta ca odinioara, revolutionara din mine s-a mai potolit, poate pentru ca am inteles cate ceva din viata, poate pentru ca o simpla analiza ma face sa-mi regandesc modul meu de a trai. Sau poate doar am obosit putin?! 

Insa nu am obosit sa cred ca solidaritatea poate fi o solutie pentru mahnirea generala!

Sa nu uit!

A trecut mai mult de o luna de la ultima postare. Nu-mi vine sa cred! Niciodata nu mi s-a mai intamplat asta, dar niciodata nu mi s-a intamplat nici ceea ce am trait in ultima luna...Intre timp a venit si primavara!

O fi adevarat ca "Tot ceea ce nu te omoara, te intareste"? Nu stiu inca daca te intareste, dar sigur te invata!

Am invatat atatea, desi mi se parea ca nimic nu ma mai poate surprinde.

Am invatat ca oamenii sunt dependenti de gasca, ca pentru neimplinirile lor trebuie sa gaseasca un vinovat chiar daca in realitate este doar scornit, ca lipsa de optiune si neimplicarea pot fi folosite inspre rau, ca principiile asa-zisei democratii pot reprezenta punctul de pornire catre dezbinare si stapanire, cand de fapt procedeele sunt unele non-democratice, ca cei mai galagiosi luptatori pentru "dreptate" sunt primii care o parasesc. Am invatat ca raul isi gaseste mai repede si mai multi adepti decat binele.

Am invatat ca dupa consumarea evenimentului, cei care se detaseaza mai mult de cele intamplate sunt de fapt cei care l-au produs... iar incercarea de a duce in derizoriu raul facut reprezinta o modalitate de a se eschiva de la o eventuala responsabilizare.

Dar cel mai important!!!!

Am invatat ca adevarata prietenie nu numai ca ramane dar se dezvolta dupa astfel de intamplari, ca desi prietenii sunt numarati pe degetele unei maini, ei sunt cea mai mare valoare pe care o poti avea!

Am invatat ca iertand, chiar daca nu ti s-au cerut scuze, te simti mult mai om!

Atatea am invatat, pe multe dintre ele nu am reusit sa le exprim in scris, dar in sufletul meu si in tot ceea voi face de acum inainte voi incerca sa nu le uit!

Zadarnic....

Observ ca ori nu scriu cu lunile, ori am revelatii zi de zi....

Astazi a fost o zi care asa cum a inceput, asa s-a sfarsit: prost! Dar pentru ca m-a "lovit" din nou o constatare, scrisul este binevenit.

Totul a pornit de la actualitatea de criza, dar de aici niciodata nu stii unde poti ajunge: azi a ajuns la nimicul (asa ziceau ei) care a fost atitudinea luata in decembrie '89 de catre cei care au iesit in strada. Ceea ce ma mira nu era conceptia sau viziunea (pentru ca fiecare e liber sa-si construiasca una), cu argumente (desigur!!!).
Ceea ce m-a dezamagit profund a fost atitudinea de plictiseala, sila, deja-vu-ul zilnic, sictirul - dar fara niciun alt argument. Tendinta aceasta de a minimaliza orice valori, de orice natura, care s-a intins in randul oamenilor ca o epidemie, ma sperie uneori, alteori ma revolta atat de mult, incat cu greu pot verbaliza.
Incercam sa spun ca totusi, oricare au fost parghiile care le-au declansat, tinerii, copiii, femeile si barbatii care au murit, au crezut in bine, in libertate......

"Nu!!!" mi s-a spus, "lasa ca stim noi ca puterile lumii sunt de vina"......

"Da!" am spus, "probabil ca asa este, dar......oamenii au murit"......

Desigur ca am gresit spunand toate astea. Si inutil...

Da, a functionat perfect directia catre dezbinare si distrugere a oricarui sistem de valori, "profesorii" si-au facut datoria.

Suntem vietuitoare cu sufletele goale, nimic nu ne mai misca, sau poate doar lipsurile materiale, adica: pana aici!

Nealegere

"Adusă la marea judecată
Care se termină prin trimiterea pe pământ,
Eu, găsită nevinovată,
Am primit dreptul
Să mă aleg pe mine.
Dar nu bărbat, şi nu femeie,
Şi nici un animal n-am vrut să fiu,
Şi nici o pasăre, şi nici o plantă.
Se-aud secundele căzând
Din marele drept de-a alege
Se-aud lovindu-se de piatră:
Nu, nu, nu, nu.
Zadarnic adusă la judecată,
Zadarnic nevinovată."

Ana Blandiana

Despre ardere

"Rasfoiam" cateva din gandurile scrise anul trecut in lunile ianuarie, februarie, martie... Eram imediat dupa aflarea diagnosticului radical dat mamei, dar era inca faza in care speram sa ni se intample o minune. Constatam atunci cat de ocupata eram, cat de putin timp acordam celor dragi, dar continuam in acelasi ritm, desigur! Apoi intelegeam iar si iar cat de vulnerabili suntem in fata celor apropiati, motiv pentru care putem fi raniti de acestia foarte adanc; ma intrebam cand sau ce ar trebui sa mi se intample pentru a nu mai crede ca pot salva omenirea, ca fara mine ar sta lumea pe loc.... si continuam sa tin drumul drept chiar daca in spate duceam multe, prea multe poveri!

Iata ca acum am inteles ce a trebuit sa se intample in viata mea, pentru a ma intoarce spre mine si spre ai mei mai mult decat o faceam inainte.

Pierderea mamei, trairea acelor saptamani in care asistam neputincioasa la topirea ei ca o lumanare, demnitatea cu care a infruntat suferinta si grija pe care ne-o purta tot noua in acele momente grele, m-au schimbat foarte mult...

Abia dupa aceasta experienta dureroasa am putut extrage din viata mea de pana acum ceea ce conteaza cu adevarat. Din pacate invatam din intamplari zguduitoare pentru noi, dupa ce intelegem si traim ideile de "irepetabil" si de "implacabil".

Dar daca ceva poate fi schimbat in bine, inseamna ca nu-i totul pierdut.

Constat schimbarea, o inteleg, nu stiu daca este bine sau rau - viitorul mi-o va spune. In acelasi timp toate cate au fost pana acum nu-mi provoaca mari orgolii sau mari regrete; le privesc doar ca pe experiente formatoare, arderi modelatoare.

.... Si iar la Phoenix am ajuns!

Ganduri la inceput de an!

Nu am putut sa astern in scris balanta facuta la sfarsit de an; dar concluziile sunt trase, ma voi stradui sa nu repet greselile facute, vreau sa repet doar faptele bune si imi doresc sa-i tin langa inima mea pe toti cei dragi.
Sfarsitul de an si inceputul acestui an m-au gasit cu o stare de spirit foarte buna, pentru ca surprizele s-au tinut lant, nu multe dar foarte bune, asa incat intru in 2011 cu o neasteptata incredere in bine si cu MAREA dorinta sa fim sanatosi cu totii si sa fim feriti de caderi si tristeti!
Un an luminos!

Happy New Year (ABBA)

Un an mai frumos, cu mai multa sanatate, cu mai multa liniste in suflete, cu prieteni adevarati, cu o familie fericita mereu alaturi!!!!
LA MULTI ANI!!!!!

Craciun fericit, Merry Christmas!!!!!!!

Doresc tuturor prietenilor un Craciun fericit, cu liniste si senin in suflete si cu cei dragi alaturi!!!!!

Dida Drăgan - Fir de iarbă

Pentru toti cei care sufera in tacere si-si depasesc durerile cu demnitate!

Vivaldi - Winter

Se apropie sfarsitul anului

Se apropie vacanta de iarna si sfarsitul anului, moment de bilant intotdeauna pentru mine.
Cate bucurii, cata durere, cata tristete, cata fericire, cata dragoste, cate impliniri, cate neimpliniri, cati prieteni pierduti, cati prieteni ramasi, cata generozitate, intelepciune, rezistenta,......si cate altele!!!!!
Ma mai gandesc la toate acestea, am timp pana la sfarsitul anului!
Cert este ca anul acesta am avut asa o imensa durere, fara margini, devastatoare, incat celelalte vin doar ca si consecinte.....
Stiu ca nu mai suntem aceiasi, mereu ne transformam acceptand sau ignorand, suferind sau luptand cu realitatea inconjuratoare...... desigur toate pe un suport initial, mai mult sau mai putin rezistent!

F. Schubert - Serenade

Am ascultat-o recent si mi-a facut mare placere reintalnirea!!!!

Sase luni...

Acum sase luni am trait cel mai dureros moment din viata mea... si inca il mai traiesc!

Decembrie....

Will you cry..

Fragmente de ganduri....

Mamă

"E tot mai frig,
Străinătatea mă pătrunde,
Pe cum mă urc se şterge drumul înapoi.
E-atâta depărtare pân' la tine,
Că s-ar putea-nălţa biserici
Să mijlocească rugile-ntre noi."
Ana Blandiana

Despre ziduri si flori

Cred ca fiecare om poate fi comparat cu o "constructie" mai mult sau mai putin frumoasa, impresionanta, sofisticata, dupa cum simte si este in fapt sau dupa cum vrea sa fie sau sa para. Fapt este ca de-a lungul anilor adaugam cate o caramida, cate un detaliu sau, dimpotriva, daramam sau schimbam cate ceva. Suntem foarte absorbiti de aceasta munca, uitand aproape de tot ceea ce este in jurul nostru. Devenim tot mai preocupati de "zidirea" noastra....

Sigur ca facem si sacrificii, ce zidire exista fara sacrificii: familie, prietenii, iubiri, amintiri, si cate altele!

Cand simtim ca este cam ceea ce am dorit, urmeaza o mare intrebare: Si acum ce urmeaza? Acum sunt fericit? Imi este mai bine?

Privind in jurul nostru vedem doar turnuri, dar unde sunt oamenii????

Sigur ca se poate intampla uneori ca din turnuri sa ramana doar niste ruine, sigur ca unele pot fi minunate, dar tot niste ziduri reci raman, fara viata!

Am observat adesea, mai ales in ultima vreme, oameni carora nu le lipseste nimic in sfera materiala. Ba chiar le prisoseste, profesional sunt apreciati, in schimb sunt nefericiti. Le lipseste viata personala, prietenii adevarati, dragostea: le- au zidit in turnurile lor!

Pentru a nu gresi trebuie sa spun ca pana la un punct este absolut normal sa zidim, dar din cand in cand sa ne oprim, sa ne uitam in jurul nostru si sa ne bucuram de fiecare clipa frumoasa. Timpul tace si trece, cum obisnuieste cineva drag sa spuna!

Apoi sa mai punem cate o caramida, dar sa mai mirosim si cate o floare!

Ajungi intr-un moment al vietii, cand ii pierzi pe cei dragi, cei care au insemnat enorm pentru tine, au insemnat practic temelia pe care ai cladit, intelegi cat de mult au insemnat, cat de mult te-au ajutat si iubit, dar intelegi ca nu-i vei mai avea alaturi niciodata in aceasta viata.

Deodata te simti foarte singur si trist si cu regrete, dar fara solutii imediate!

Asa ca nu uitati: in timp ce va construti pe voi insiva puneti-va din cand in cand cate o floare pentru ca frumosul din jur sa va insoteasca mereu!