Imi tot propun de peste o saptamana sa scriu ceva, dar mereu simt ca mi se sterge orice urma de inspiratie! Si nu ma mir ca este asa!
Realitatea m-a adus intr-o situatie paradoxala: am acum o mare nevoie de prieteni si in acelasi timp stiu ca in comunicarea cu ei as fi atat de plictisitoare si lipsita de inspiratie incat sa-i las in pace este preferabil.
Pe de alta parte imi amintesc ceea ce incerca sa ma faca sa inteleg o buna prietena ca nu pot sa stiu ceea ce simte cineva de langa mine, ca nu am cum sa anticipez ce isi doreste sau nu-si doreste cineva, chiar foarte apropiat; asta pentru simplul motiv ca suntem diferiti unii fata de altii, chiar daca avem afinitati, avem trairi comune, experiente comune, bucurii/tristeti comune, TOTUSI, suntem diferiti!!!
Incep sa inteleg acum ca este asa, ca nu pot extrapola la intregul grup de prieteni, intregul colectiv de la serviciu, la intreaga familie, ceea ce simt eu.
Fiecare percepe altfel realitatea inconjuratoare.
Este ca atunci cand privind acelasi tablou sau orice lucrare de arta, fiecare poate intelege altceva, fiecaruia lucrarea respectiva ii transmite altceva.
De fapt chiar asa este, daca n-as uita uneori, ar fi minunat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu