Indemn la prietenie!

Interesant, dar nu neasteptat, cum o intamplare foarte trista si socanta poate declansa in multi dintre noi tot felul de reactii.
Cred ca moartea Cristinei, care pe foarte multi ne-a afectat profund, a fost un dus rece si in acelasi timp, un semnal de alarma, un motiv de autoanaliza.
Si azi si in fiecare zi a saptamanii acesteia am vorbit cu oameni care pe langa faptul ca sunt marcati de aceasta mare durere, au inceput sa-si analizeze propriile vieti. Este adevarat ca de multe ori aparentele pot insela, dar deseori dorim sa ne pacalim chiar pe noi insine. Ca nu vrem o exteriorizare a propriilor trairi, a propriilor experiente pozitive sau negative de viata  - este de inteles. In fond rareori gasim oameni atat de dragi si apropiati incat sa le impartasim tot greul nostru. Dar nu este imposibil!
De fapt cred ca nu putem trai fara prieteni adevarati. Ei sunt putini, chiar foarte putini, dar daca ii avem, suntem foarte bogati! A aduna mereu cenusa in suflete, fara sa o putem indeparta si lumina prin prezenta prietenilor, este drumul sigur spre cadere.
Dar, cum spuneam mai sus, este mai grav cand dorim sa pacalim nu numai pe cei din jur, ci chiar pe noi insine. Adica evitam sinceritatea chiar si in propria constiinta, si atunci chiar nu mai poate nimeni sa ne ajute. De aceea cred foarte mult in deschidere, comunicare, sinceritate, cred in analiza pe care trebuie sa ne-o facem in fata propriului EU, cred in iertare si cred in dragoste. Dragostea fata de perechea noastra, dragostea fata de copii si familie, dragostea pentru prieteni, dragostea pentru ceea ce facem cu daruire, dragostea pentru frumos si pentru fiecare gest care inseamna ca ne pasa.