Si pentru ca in ultimele postari am scris despre oameni foarte dragi sufletului meu, astazi simt ca tot despre cineva de suflet voi vorbi. O valoare pe care o port in suflet, desigur!
Imi amintesc de anii cand, copil fiind, ma asezam langa mama cu versurile lui Eminescu inainte si incercam sa descifram scrierile lui, atat de dragi si cunoscute.
Le citeam pe rand si incercam sa spunem una alteia ce intelegeam. Tin minte ca uneori ma impresionau unele versuri atat de mult incat simteam cate o lacrima calda pe obraji. De cand am crescut, adult fiind, ma impresioneaza la fel de mult si-mi dau seama cata profunzime poti gasi, daca vrei sa patrunzi intelesul lor.
In anii studentiei am participat de cateva ori la niste intalniri cu Zoe Dumitrescu Busulenga ( pe care am iubit-o si admirat-o ENORM)care ne-a povestit un episod in care citindu-se la o conferinta de fizica ( la New York cred) din manuscrisele lui Eminescu, un participant a intrebat unde traieste acest om de stiinta; raspunsul a uimit intreaga sala: omul de stiinta era de fapt un poet, iar acest poet murise de aproape 100 de ani!!!!
Cineva a constatat atunci cu stupoare ca acel citat putea fi considerat o prima explicatie a Teoriei relativitatii care a aparut descrisa amplu mult mai tarziu....
„Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit. Dacă n-am fi avut pe Eminescu, trebuia să ne dăm demisia. Eminescu este scuza României”.
(EMIL CIORAN)
Daca ar fi sa aleg acum niste versuri care sa-mi schiteze starea mea de spirit ar fi urmatoarele:
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
........................................
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu