Miercuri....Joi....2010!

Mai este atat de putin pana va incepe Anul Nou...
Aproape ca nu-mi vine sa cred ca 2009 a trecut, abia incepusem sa ma obisnuiesc cu el, cu tot ceea ce mi-a adus nou, cu toate cate erau de la fratii lui mai mari si iata ca in scurt timp trebuie sa-l salut pe cel mai mic dintre frati: 2010!
Ca totdeauna in aceste ultime zile din an, oricat de ocupata sau libera as fi, prin mintea mea alearga crampeie din anul care tocmai se incheie: bucurii, tristeti, surprize, ca intr-un montaigne russe. Chiar senzatia dupa o astfel de incursiune este aceea de dupa o "plimbare" in montaigne russe!
Ce am facut bine, ce am gresit, ce intalniri benefice am avut, ce intamplari nefaste si tot asa.
Sunt fericita ca cei din familie sunt sanatosi si linistiti, ma bucur ca am prieteni foarte buni si dragi care chiar daca nu sunt mereu cu mine, ii simt alaturi.
Tuturor celor dragi le doresc sanatate, liniste si dragoste in suflete!

Gata si Craciunul!

A trecut si Craciunul!
Am avut niste zile foarte frumoase, din Ajunul Craciunului si pana acum! Cei dragi din familie mi-au fost alaturi, prietenii de asemenea (in persoana sau le-am simtit gandurile bune)...... nu este minunat?

De asemenea mi-am pus patinele in picioare, dupa aproape 30 de ani si m-am descurcat neasteptat de bine. Prima oara mi-a fost putin teama, mai ales ca patinele erau altfel decat cele pe care invatasem eu, dar dupa un sfert de ora mi-am recastigat in mare masura siguranta de altadata...

Dupa prima zi de patinaj a urmat si a doua zi de patinaj in care am fost chiar mai stapana pe situatie. Mi-a facut foarte bine acest intermezzo sportiv!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi in aceste zile si care mi-au facut cele mai frumoase daruri: gandurile calde si frumoase si prietenia lor statornica!

De Craciun

Ajunul Craciunului este aici!
Trebuie sa fie o minunata ocazie de intoarcere catre noi insine, catre familia noastra si catre prietenii nostri dragi. Pentru ca Nasterea este semnificatia Craciunului, sa renastem si noi curatindu-ne de cenusa de peste an, gandurile triste sa le inlocuim cu dragoste si intelegere.
Este o sarbatoare a linistii, a multumirii, este bucuria de a fi cel mai adesea acasa, langa foc, privind cu nostalgie la bradutul impodobit si amintindu-ne de magia in care era impodobit Craciunul in anii copilariei. Magia o putem si acum visa si spera si chiar trai, de noi depinde asta.
Doresc tuturor celor dragi pe care-i cunosc cat si pe cei pe care nu-i cunosc dar stiu ca exista, un Craciun imbelsugat, tihnit si petrecut langa cei pe care-i iubiti.

O mana providentiala

Cateodata nu-mi vine sa cred de cat de putin avem nevoie pentru a fi fericiti, cat de putin este necesar sa ne ridicam pe varfuri si sa o luam de la capat. Simti uneori ca esti lovit incat iti va fi imposibil sa te ridici si deodata incepi sa alergi, sa fii neasteptat de dinamic doar pentru ca ai primit o vorba buna, un zambet, o floare, o strangere de mana din partea cuiva caruia, minune!, nu-i esti indiferent! Caruia chiar ii pari interesant, frumos sufleteste, capabil cum tu nici nu te gandesti sa te consideri si mai cu seama ii pari necesar. Cred ca acesta este motivul pentru care, aparent inexplicabil, oamenii cazuti la pamant se ridica si nu numai ca vor continua sa traiasca frumos, dar o fac intr-un mod absolut stralucitor.

Acum inteleg cum se poate: cu cat viata te macina prin experiente nefaste, golul produs, cu cat este mai mare, cu atat poate cuprinde mai mult BINE si mai mult FRUMOS. Mai multa STRALUCIRE si mai multa IERTARE.
Si daca in aceasta metamorfoza, aparent complicata, apare si cuvantul de incurajare spus la timp si din tot sufletul, cum sa nu devii o adevarata forta?!
Iata o posibila explicatie.
Si in legatura cu IERTAREA, cu IUBIREA, imi amintesc o minunata poezie descoperita in studentie, care si acum dupa mai mult de 20 de ani mi se pare la fel de adevarata:
"Cand strivesti iarba
Si ea nu striga
Sa nu crezi
Ca n-o doare
Sau ca n-a simtit.
Tacerea ei
Devenita roua,
Este doar
Semnul intelegerii
Si-al iubirii!"

Se apropie sarbatorile...

Pentru ca a nins si pentru ca suntem in vacanta de iarna (putin grabita cu o saptamana) sentimentul de sarbatoare il am in suflet insotit de: bucurie, tristete, teama, visare, amintire, nostalgie, intrebare. Este un amestec foarte complex pe
care-l simt de fiecare data inaintea Craciunului si a sfarsitului de an.
Bucurie pentru ca mi se pare ca lumea este mai relaxata, mai generoasa, mai luminata adesea de stralucirea colindelor si datorita aromelor de cozonac...
Tristete - pentru ca si de aceasta sarbatoare as da orice sa fiu impreuna cu cei dragi care nu mai sunt langa mine, din diverse motive: de trecere Dincolo sau din motive de indepartare.
Teama - pentru ca nu stiu ce va urma, nu stiu daca voi putea sa fac fata tuturor incercarilor la care viata ma supune pe toate planurile.
Visare - pentru ca nu mi-am pierdut capacitatea de a spera si de a visa la frumosul din viata mea si a celor dragi mie si chiar daca realitatea de multe ori infrange visul, stiu ca binele si frumosul pot iesi invingatoare.
Amintire si Nostalgie - pentru ca cine nu face recurs la memorie atunci cand se apropie o asemenea sarbatoare: imi amintesc mereu cu cata emotie pregateam pomul de Craciun, cu cata emotie il asteptam pe Mos Craciun, imi amintesc de grupul de vecini cu care colindam pe la case si-mi amintesc de emotia cu care descopeream ca am fost iubita de Mos Craciun care-mi aducea cam tot ceea ce-i scriam eu in scrisoare...
Nostalgica sunt de cate ori imi amintesc cat de mult credeam in misteriosul Craciun si cata durere am simtit cand o prietena mi-a spulberat visul, aratandu-mi o cruda realitate...
Intrebarea pe care mi-o pun la fiecare sfarsit de an este urmarea bilantului pe care mi-l fac in aceste zile. Ce am facut bine? Dar rau? Ce as fi putut sa fac si nu am facut? Ce realizari am avut? Ce prieteni am castigat? Pe cine am pierdut?
Intrebarea vine de la sine:
Oare cum va fi in anul urmator? Mai bine sau mai rau? Mai fericit sau mai trist?
... Si pentru ca toate aceste trairi pe care le am ar trebui sa poarte un nume, le-am numit SUFLET!

Am implinit un an!

Am implinit un an de cand am creat propriul blog. Imi dau seama ca a fost pentru mine un moment foarte pozitiv. Asta pentru ca inca de cand eram copil simteam mereu nevoia sa-mi notez evenimentele care ma impresionau, amintirile sau pur si simplu activitatile mele zilnice.
Dupa ce am crescut am inteles mai bine cata nevoie avem sa ne impartasim gandurile si sentimentele, bucuriile si tristetile. Scriam in jurnal micile secrete ale varstei, despre baietii pe care-i iubeam in mare secret, despre modelele mele de viata, despre personajele preferate sau despre filmele care imi marcau existenta pentru o perioada scurta de timp.
In facultate s-a dezvoltat mult paleta trairilor pe care le descriam.
Pe langa viata mea personala, ca tanara care isi lua viata in piept departe de casa, am inceput sa citesc si sa fiu mai mult interesata de adevarata cultura. Atunci am descoperit mari personalitati despre care de altfel am scris in cateva din postarile anterioare. Mi s-ar parea nedrept sa fac o enumerare a oamenilor care m-au transformat, m-au marcat si mi-au deschis o alta perspectiva asupra vietii si asupra prioritatilor si a adevaratelor valori. Sunt recunoscatoare tuturor si le multumesc din suflet ca au existat in viata mea!
Tot atunci am inteles ce inseamna adevarata dragoste, pentru care ii sunt recunoscatoare celui care mi-a revelat-o.
In aceasta perioada a studentiei am cele mai multe randuri scrise, este si normal sa fie asa...
Din momentul intrarii in serviciu scrierea in jurnal s-a mai rarit si a devenit mai mult o constatare a plafonarii celor inregimentati in sistem.
Am tinut apoi un jurnal in primii aproximativ 2 ani ai lui Serban. M-au marcat mult, m-au schimbat mult si m-au implinit ca mama.
Acum nu mai scriu in jurnal de multi ani, dar am deschis acest jurnal on-line care imi creeaza de multe ori o stare de bine.
Va multumesc tuturor celor care gasiti rabdarea si ragazul sa-mi cititi gandurile!

De THANKSGIVING DAY!

Astazi este sarbatorita Ziua Recunostintei in SUA. Nu ma impresioneaza pentru ca se mananca curcan sau pentru alte manifestari gastronomice...sunt convinsa ca sunt bune, dar nu au cea mai mare relevanta pentru mine. Doar daca reprezinta un mijloc prin care sunt impreuna cu familia si prietenii mei.
In schimb mi se pare extraordinara manifestarea de multumire, de prietenie fata de cei dragi. Este minunat sa spui fiecarei persoane pe care o iubesti "Multumesc pentru...". este ziua din an in care te intalnesti, daca este posibil, sau doar transmiti prin orice mijloc existent, recunostinta ta.
Este o mare dovada de generozitate, sinceritate, prietenie si de dragoste.
HAPPY THANKSGIVING DAY !!!

Indemn la prietenie!

Interesant, dar nu neasteptat, cum o intamplare foarte trista si socanta poate declansa in multi dintre noi tot felul de reactii.
Cred ca moartea Cristinei, care pe foarte multi ne-a afectat profund, a fost un dus rece si in acelasi timp, un semnal de alarma, un motiv de autoanaliza.
Si azi si in fiecare zi a saptamanii acesteia am vorbit cu oameni care pe langa faptul ca sunt marcati de aceasta mare durere, au inceput sa-si analizeze propriile vieti. Este adevarat ca de multe ori aparentele pot insela, dar deseori dorim sa ne pacalim chiar pe noi insine. Ca nu vrem o exteriorizare a propriilor trairi, a propriilor experiente pozitive sau negative de viata  - este de inteles. In fond rareori gasim oameni atat de dragi si apropiati incat sa le impartasim tot greul nostru. Dar nu este imposibil!
De fapt cred ca nu putem trai fara prieteni adevarati. Ei sunt putini, chiar foarte putini, dar daca ii avem, suntem foarte bogati! A aduna mereu cenusa in suflete, fara sa o putem indeparta si lumina prin prezenta prietenilor, este drumul sigur spre cadere.
Dar, cum spuneam mai sus, este mai grav cand dorim sa pacalim nu numai pe cei din jur, ci chiar pe noi insine. Adica evitam sinceritatea chiar si in propria constiinta, si atunci chiar nu mai poate nimeni sa ne ajute. De aceea cred foarte mult in deschidere, comunicare, sinceritate, cred in analiza pe care trebuie sa ne-o facem in fata propriului EU, cred in iertare si cred in dragoste. Dragostea fata de perechea noastra, dragostea fata de copii si familie, dragostea pentru prieteni, dragostea pentru ceea ce facem cu daruire, dragostea pentru frumos si pentru fiecare gest care inseamna ca ne pasa.

Mare tristete...

Azi aflu ceva care m-a zdruncinat pana in strafunduri. Cristina, cu care eram de aceeasi varsta, pe care o cunosc de cand eram copii, cu care statean uneori de vorba si asta imi facea o mare placere, care avea nenumarate calitati intelectuale si profesionale, pur si simplu nu va mai fi printre noi...
Oare ce argument poate exista in viata pentru a nu ti-o mai dori??????
Oare cat de mare trebuie sa fie disperarea incat sa vrei sa mori?
Oare cat de curajos sau cat de las trebuie sa fii sa-ti iei zilele?
Oare chiar nu s-ar putea ca printr-o prezenta benefica alaturi sa nu fii niciodata tentat de asa o grozavie?
Oare daca in momentul in care simti ca nu mai poti continua nici un minut, ar aparea omul de care sa-ti pese sau pe care il iubesti, s-ar putea schimba totul in bine?
"Nimeni nu putea raspunde intrebarilor care, ele insele, nu cautau atat un raspuns cat o posibilitate de a nu mai fi puse"
Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace, draga Cristina!

Pana cand???

Ovidiu Iuliu Moldovan, Stefan Iordache, Leopoldina Balanuta, Adrian Pintea, Florian Pittis, George Constantin, Dina Cocea, intr-un timp foarte scurt SI ACUM SI GHEORGHE DINICA......atatia si atatia artisti, atatea si atatea valori: " maturatori de praf de stele si cusurgii fara cusur"
Ce ma ingrozeste este golul ramas: cel care, cu mare regret trebuie sa spun, nu se umple ci doar se mareste!!!!!
Si mai spun:

" Cine sunt eu,
Pun o mana peste inima mea
Pentru ca lumea sa o poata vedea...
Cine sunt eu?
SUNT SALTIMBANCUL SUFLETULUI MEU"

Gheorghe Dinica

O mare tristete si o mare pierdere pentru noi toti!
Regret ENORM aceasta plecare...
A fost MARE in fiecare rol avut, in teatru sau in film, indiferent daca interpreta un personaj negativ sau pozitiv.
Dadea tot ce era mai bun in el. De ce? Pentru ca isi iubea meseria, marturisind ca nici nu ar fi stiut sau putut sa faca altceva in viata sa.
"...Dinică a fost cel mai mare actor de film din toate timpurile, a fost un artist unic. Dinică nu este repetabil", a marturisit actorul Florin Zamfirescu.

Definitie

"A fi puternic inseamna:

sa iubesti pe cineva in tacere
sa incerci sa ierti pe cineva, care nu merita sa fie iertat
sa astepti pe cineva, chiar daca nu crezi ca va mai reveni
sa ramai calm in momente de deznadejde
sa zambesti, cand de fapt ai dori sa plangi
sa faci pe cineva fericit, chiar daca inima ti-e franta
sa taci cand de fapt ai dori sa strigi tuturor tristetea ta
sa consolezi cand ai nevoie chiar tu sa fii consolat
sa fii increzator chiar daca nu crezi."

Avem timp...

Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa
ce ramane reprezinta amintirile...

Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă

Ceilalţi lupi m-ar sfâşia, dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.

A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.

Omul a devenit păcătos căutându-se pe sine şi a devenit nefericit găsindu-se.

Dacă nimic nu justifică moartea, viaţa are toate justificările.


Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

THREE THINGS

Din nou cateva randuri primite azi care mi-au placut mult:

Three things in life, once gone, never come back:
TIME, WORDS, OPPORTUNITY

Three things in life that one should always have:
HOPE, PEACE, HONESTY

Three things in life that are more valuable:
LOVE, FRIENDS, SELF-CONFIDENCE

Three things in life that are never certain:
SUCCES, DREAMS, FORTUNE,

Three things in life that make a good person:
SINCERITY, HARD WORK, COMPASSION

Three things in life that can destroy a person:
PRIDE, GREED, ANGER

Three things in life that can save a person:
GOD, FAITH, HOPE

Oda ( in metru antic)

Si pentru ca in ultimele postari am scris despre oameni foarte dragi sufletului meu, astazi simt ca tot despre cineva de suflet voi vorbi. O valoare pe care o port in suflet, desigur!
Imi amintesc de anii cand, copil fiind, ma asezam langa mama cu versurile lui Eminescu inainte si incercam sa descifram scrierile lui, atat de dragi si cunoscute.
Le citeam pe rand si incercam sa spunem una alteia ce intelegeam. Tin minte ca uneori ma impresionau unele versuri atat de mult incat simteam cate o lacrima calda pe obraji. De cand am crescut, adult fiind, ma impresioneaza la fel de mult si-mi dau seama cata profunzime poti gasi, daca vrei sa patrunzi intelesul lor.
In anii studentiei am participat de cateva ori la niste intalniri cu Zoe Dumitrescu Busulenga ( pe care am iubit-o si admirat-o ENORM)care ne-a povestit un episod in care citindu-se la o conferinta de fizica ( la New York cred) din manuscrisele lui Eminescu, un participant a intrebat unde traieste acest om de stiinta; raspunsul a uimit intreaga sala: omul de stiinta era de fapt un poet, iar acest poet murise de aproape 100 de ani!!!!

Cineva a constatat atunci cu stupoare ca acel citat putea fi considerat o prima explicatie a Teoriei relativitatii care a aparut descrisa amplu mult mai tarziu....
„Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit. Dacă n-am fi avut pe Eminescu, trebuia să ne dăm demisia. Eminescu este scuza României”.
(EMIL CIORAN)
Daca ar fi sa aleg acum niste versuri care sa-mi schiteze starea mea de spirit ar fi urmatoarele:
"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
........................................
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?"

"Usa interzisa" - Gabriel Liiceanu

Sa fie oare instinctul de conservare altfel numit si de supravietuire?
Starea pe care am descoperit-o in Usa interzisa este exact ceea ce simt in ultima vreme. O mare mirare pentru ceea ce vad, pentru ceea ce simt, pentru dorinta si chiar puterea de a merge inainte...
"Senzatie teribila « ce caut eu aici ?» (dar altminteri unde ?) si experienta din ultimul an imi spune ca felul in care despicam cuminti timpul este un miracol, dupa cum un miracol este reglajul fin prin care luam din lume exact atat cat putem duce. Miracol este ca existam pana la urma laolalta, ca nu ne sfasiem unii pe altii, ca ne suportam scarbovniciile, pe ale noastre si pe ale celorlalti, ca facem fata lehamitei, plictisului si singuratatii, ca ne mimam multumitor iluziile, ca suportam spectacolul prostiei colective si pe al tuturor paranoicilor care se simt axa lumii"

Leopoldina Balanuta - amintiri

"Cred că am devenit prea devreme un om trist"...
Astazi se implinesc 11 ani de cand Leopoldina Balanuta ne-a lasat un gol imens in suflete!
Cred ca a fost actrita care a iubit cel mai mult si mai profund poezia. Au fost si alti actori importanti care au imbratisat aceasta arta: arta recitarii, dar ea m-a impresionat intr-un mod aparte.
Tin minte ca, studenta fiind, era o adevarata binecuvantare sa pot participa la un recital de poezie Leopoldina Balanuta.
Spectacolul "Respirari" ( din Nichita Stanescu)l-am trait de nenumarate ori si totdeauna reusea sa ma surprinda si descopeream noi valente ale poeziilor atat de cunoscute!
Sau felul in care recita Eminescu...
Dupa fiecare spectacol de acest fel ma simteam mai buna, mai curata, mai sensibila, mai fericita si muuuult mai bogata!

12 octombrie!!!!!

Ieri a fost 12 octombrie, o zi banala si total fara importanta pentru majoritatea, pentru mine inseamna mult pentru ca intr-o astfel de zi ( dar cu muuuuulti ani in urma!) am aparut in aceasta lume.
Caldura si lumina de ieri mi-au luminat si incalzit sufletul, iar cei dragi care
si-au amintit de mine inca de duminica (primii chiar de vineri!)au insemnat ENOOOORM!
Va multumesc tuturor celor care ma ajutati sa inteleg ca totusi e bine ca intr-o zi de 12 octombrie am aparut neasteptat in aceasta lume!
Autoportret
"......
In patria sa
zapada fapturii tine loc de cuvant.
Sufletul lui e in cautare,
in muta, seculara cautare,
de totdeauna,
si pana la cele din urma hotare.
El cauta apa din care bea curcubeul.
El cauta apa
din care curcubeul
isi bea frumusetea si nefiinta."
Lucian Blaga

Ganduri despre prietenie

Eu cred ca prietenia si dragostea sunt sentimentele cele mai nobile, de fapt sunt cele care il fac pe om sa-si innobileze propria viata.
Doar cu sprijinul prietenilor adevarati si al celui pe care-l iubesti poti trece mai usor peste durere, rautate, ura, umilinta, boala, tristete, singuratate, nesiguranta, cinism si atatea altele pe care viata ti le scoate permanent in cale.

" Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori - invidia, marsavia lor sunt neputincoase, este pentru ca exista cativa oameni pe care-i iubim pana la capat"
Gabriel Liiceanu - Usa interzisa

It is one of the severest tests of friendship to tell your friend his faults. So to love a man that you cannot bear to see a stain upon him, and to speak painful truth through loving words, that is friendship. Henry Ward Beecher

Wishing to be friends is quick work, but friendship is slow-ripening fruit.
Aristotel

Stiu de mult timp ca nu este usor sa ai prieteni adevarati, dar cine spune ca ceea ce este frumos si adevarat este si usor?

Simple ganduri

"People are often unreasonable, illogical and self-centred;
Forgive them anyway."
E bine? Sigur ca da, e mai mica povara....
E usor? Sigur ca nu!

Weekend la Iasi

Desi ar trebui sa scriu despre inceputul anului scolar, astazi fiind prima zi de scoala din acesta, simt nevoia sa scriu despre cu totul altceva. Tot despre un inceput, dar un inceput al meu personal.

Saptamana trecuta a fost una din cele mai dificile saptamani ale acestui an: zile dificile am mai avut, dar fiecare zi dintr-o saptamana sa fie dificila, este ceva destul de rar...

Fapt este ca a trebuit sa iau o decizie foarte importanta privind viitorul meu profesional. A cata oara in ultimii 19 ani?!

De data aceasta a fost mai dificil pentru ca implicatiile sunt atat de natura sufleteasca cat si materiala, familiala, profesionala, etc

M-am hotarat sa fac o facultate pe care probabil ar fi trebuit sa o fac mai demult: Psihologia.

Greutatea a venit din cauza ca deodata m-am simtit ingrozitor de singura in fata acestei decizii, ingrozitor de nesigura pe mine si foarte trista: la varsta mea nu esti pregatit sa te plafonezi pentru ca te simti inca suficient de tanar, dar nici nu esti suficient de pregatit sa iei viata in piept cum ai fi luat-o cu 20 de ani in urma.

Asa incat mi-am pregatit dosarul, ca un elev sarguincios ce sunt, dar cand sa plec la inscriere mi-as fi dorit foarte mult sa nu fiu singura: sa fie lasitate, sau slabiciune??? Nu stiu ce a fost dar reactia mea a fost una de retragere. Nu am mai vrut sa plec.

Pana la urma m-am dezamagit pe mine insami!

In orice caz, in dimineata in care trebuia sa fiu plecata primesc telefon de la fetita prietenilor la care trebuia sa locuiesc la Iasi.

Ea m-a hotarat pe loc sa iau ultimul tren si sa plec, chiar si singura. Dar pana la urma nu am fost singura pentru ca a venit cu mine Serban.

De ce am povestit toate astea: pentru ca a nu stiu cata oara mi se intampla ca in ultimul moment sa apara cineva sa ma scoata dintr-un mare greu.

Si sunt sigura ca nu numai mie mi s-a intamplat asa ceva.

Cand crezi ca totul s-a sfarsit, ca nu mai ai nicio speranta, apare acel Ceva sau acel Cineva care te ia de mana si te trece dincolo de greul care te apasa.

Iata-ma acum intoarsa de la Iasi, mult mai relaxata si foarte multumita.

Simple ganduri

"The good you do today people will often forget tomorrow;
Do good anyway."

Sper ca binele facut mie de cineva sa nu-l uit! Astazi am primit o mare dovada de generozitate si prietenie si stiu ca nu le voi uita niciodata.
Iar acest bine are loc intr-o perioada destul de tulbure si cu multe dezamagiri in privinta oamenilor. Multumesc!

Poate ca si eu am facut uneori bine celor din jurul meu, neasteptand multumiri sau recunostinta vesnica dar cel mai des s-a uitat repede si nu mi s-a raspuns cu bine.
In general am o buna memorie si daca uneori mai mimez ca nu vad sau ca nu inteleg, o fac doar ca cel de langa mine sa nu se simta jenat sau pur si simplu mai ofer sanse de indreptare.
In realitate vad si inteleg tot ce este de vazut si de inteles, iar iertarea ma insoteste mult timp pana la limita de la care nu mai pot continua...si abia atunci intervine ruptura.
Iata un alt modus vivendi.

Sursa mea de inspiratie

Stiam ca un nou drum la casa bunicilor de la Neagra Sarului ma va ajuta sa infrunt o saptamana ca asta, in care fiecare zi are o parte de neprevazut dar si o multime de obligatii.
Stiam ca terminandu-se vacanta cat si vara le voi regreta abia acum pe amandoua...
Stiam ca dorind sa schimb cate ceva in viata mea personala cat si in cea profesionala, eforturile se vor inmulti si zilele nu vor numara suficiente ore in curand!
Incepe sa ma sperie putin aceasta perspectiva dar stiu ca pot, stiu ca este mai bine asa, deci nu-mi ramane decat sa merg inainte fara nicio ezitare, fara prea multa analiza (atat de comuna balantelor ca mine).


Stiu ca intoarcerile la Neagra Sarului din acest an au avut un efect benefic asupra deciziilor mele; ma motiveaza enorm faptul ca acolo au fost oameni care au avut permanent mult curaj, au crezut mereu in bine si nu s-au lasat niciodata infranti.
Si acesti oameni nu sunt altii decat bunicii mei!

Intre lumina si intuneric

De multe ori ma intreb de ce privind oamenii de pe strada, in orice moment al zilei, vezi mereu aceleasi feţe triste, preocupate, nervoase, putin amabile si foarte rar feţe luminoase, deschise, relaxate.
Inexplicabil este ca de foarte multe ori chiar si tinerii, adolescentii sunt la fel de incruntati si preocupati si prea putin stralucitori.
Sa incerc o explicatie?
Cred ca traim intr-o tara unde chiar daca batem recordul la bancuri, suntem de fapt tristi, cinici, sarcastici. Mereu preocupati de bani, mancare, haine, masini, case, am uitat sa traim cu adevarat, am uitat ce este cu adevarat important: sa fim relaxati, sa fim optimisti, sa credem in noi si in Bine si in adevarata valoare a unui om: lumina din sufletul lui! Am uitat sa fim fericiti pentru lucruri marunte!
Cunosc oameni remarcabili sau doar simpli oameni care prin simpla lor prezenta imi lumineaza sufletul si ziua.

Cunosc si persoane cu nenumarate calitati dar care prin simpla lor prezenta imi creeaza un mare disconfort si chiar o oboseala pana la epuizare... le lipseste stralucirea, lumina interioara, sunt intunecosi!

Desigur ca in aceste stari sunt subiectiva, dar caut cu mare indarjire intotdeauna lumina si fug departe de intuneric.

Do it anyway!

In ultimele zile constat o agitatie continua si adanca in lumea invatamantului in general, in mijlocul colegilor mei in special...
Sa ma intreb de ce?
Foarte simplu: va incepe curand un nou an scolar. De aceea putini se intreaba ce au facut in ultimul an, cate realizari reale au avut. Majoritatea isi creeaza cu grija o lista de drepturi.
Pare incredibil comportamentul unor adulti, al unor intelectuali in fata provocarilor de orice natura: rar le infrunta cinstit si cel mai adesea gasesc motive pentru a se considera nedreptatiti, inferiorizati si nicio clipa nu incearca sa fie obiectivi cu ei insisi, nu in fata altora ci in fata constiintei lor.
Aceasta reactie de autovictimizare apare la fiecare inceput si sfarsit de activitate: la inceput pentru ca este greu orice inceput si este mai mult de muncit, la sfarsit pentru urmeaza o evaluare si DESIGUR va fi incorecta.
Multumesc lui Dumnezeu ca sunt si destui oameni adevarati, suficienti incat normalitatea sa incline in partea corecta...

Voi scrie in continuare un fragment despre cum trebuie sa fii, gasit in camera Maicii Teresa dar scris de Kent M. Keith la varsta de 19 ani ("The Paradoxical Commandments")

"People are often unreasonable, illogical and self-centred;
Forgive them anyway.

If you are kind, people may accuse you of selfish, ulterior motives;
Be kind anyway.

If you are succesful, you will win some false friends and some true enemies;
Succeed anyway.

If you are honest and frank people may cheat you;
Be honest and frank anyway.

What you spend years building, someoane may destroy overnight;
Build anyway.

If you find serenity and happiness, others may be jealous;
Be happy anyway.

The good you do today people will often forget tomorrow;
Do good anyway.

Give the world the best you have, and it may be never enough;
Give the world the best you've got anyway.

You see, in the final analysis, it is all between you and God. It was never between you and them anyway."

Memorialul Durerii

Nu am crezut ca o vizita la Sighet va putea sa ma impresioneze atat de mult... De fapt mi-a fost foarte greu sa gasesc un cuvant care sa poata exprima starea mea din timpul si de dupa vizita!
Simteam pur si simplu ca fiecare pas pe care-l fac, fiecare celula vizitata, fiecare document sau obiect de acolo sunt pietre de moara pentru sufletul meu, dar si fizic eram aproape in imposibilitatea de a mai merge.
Cand am gasit pe listele sau in fotografiile de acolo oameni atat de dragi sufletului meu, care au fost umiliti si exterminati fizic, m-am intrebat daca mai exista vreo vietate in lumea asta capabila de atata cruzime cum este omul?!
Nu cred!
Omul poate fi extrem de rau sau extrem de generos, probabil ca este normal sa fie asa.
Iar gandurile lui Iuliu Maniu nu fac decat sa reveleze faptul ca acei oameni atat de valorosi care au fost inchisi de comunisti pentru idealurile lor nu au putut fi distrusi decat fizic, ceea ce era in mintea si in sufletul lor, va ramane sper pentru totdeauna motivatia noastra pentru un viitor mai bun!

Drumul vietii

Am ales pentru imaginea antetului un drum al vietii foarte sugestiv.
Stiu de unde pornesc, nu stiu unde ajung. Dar doza de imprevizibil este normala si de dorit chiar!

Este destul de accidentat uneori, alteori neted, are cateodata schimbari de directie, cat si posibilitatea de a pasi alaturi; desigur cu asumarea acestei schimbari.

Nu poti sa stii ce este alaturi: mai bine sau mai rau?! Totusi incearca!

Poti avea de-a lungul vietii unele obstacole, pot exista pericole, pot exista mari bucurii sau surprize, toate la un loc reprezinta drumul meu, al tau, al oricui. Important este sa nu te plictisesti ingrozitor mergand pe el, iar fericirea impartasirii bunelor si relelor este vitala. Nu poti pasi mereu singur , dar nici singuratatea in doi sau in mai multi nu mi-o doresc.
Pare simplu drumul vietii, dar iata ca exista nuante si posibilitati pe care doar traindu-le le poti intelege si cunoaste.
Drum bun tuturor!

Mie imi pasa!

Da, mie chiar imi pasa!
Imi pasa daca cineva este trist, imi pasa daca cineva este bolnav, imi pasa daca niste oameni vor ramane fara serviciu, imi pasa daca vad o vietate ca sufera din diverse motive, imi pasa daca un om de valoare este marginalizat, sufar enorm daca dispare un om drag.....chiar imi pasa.
Nu ma pot detasa total si permanent de ceea ce ma inconjoara!
Si nu doar ca imi pasa, dar chiar imi place sa fiu de ajutor, in masura in care pot. Si nicio clipa nu ma gandesc la reciprocitate, nu de asta imi pasa. Nu astept ceva in schimb, iar daca am fost de ajutor cuiva nu astept in sinea mea vesnice multumiri.
Pur si simplu fac parte din natura mea intrajutorarea si voluntariatul.
Evident ca s-a intamplat sa se intoarca impotriva mea o fapta buna (dupa ideea ca "nicio fapta buna nu ramane nepedepsita")dar s-a intamplat si sa-mi cladesc adevarate prietenii! Rare dar trainice!
De asemenea am simtit mereu ca am pe cineva langa mine cand mi-a fost greu, la bine au fost mai multi...
Dar niciodata nu mi s-a intamplat sa nu pot gasi un om atunci cand aveam reala nevoie de el.... probabil ca functioneaza legea compensatiei.
Si mai trebuie sa recunosc: cea mai mare bucurie pe care o am este atunci cand descopar un OM!
Nu il caut cu lampa precum Diogene, dar cand il intalnesc sunt cu adevarat fericita!
De aceea cred ca este o mare fericire sa iti pese, inseamna ca esti viu cu adevarat si nu doar mimezi viata!
Iar pasarea sau nepasarea sunt alegeri pe viata!

"Cel mai mare pacat fata de oameni nu este ura....ci indiferenta fata de ei. Indiferenta este esenta inumanitatii!" ( George Bernard Shaw)

"Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta" (Elie Wiesel)

"Ignoranta este noaptea mintii, o noapte fara luna si fara stele." (Confucius)

Jocul de-a vacanta

Tocmai m-am intors de la Neagra Sarului, locul atat de drag mie! Ca in fiecare vara ne-am intalnit cativa oameni dragi, din familie si prieteni, sa ne umplem plamanii cu o gura de aer curat, iar sufletele cu sentimente pozitive...
Cu adevarat, spiritul unei asemenea intalniri este puternic resimtit si impartasit de toti cei dragi din jur.
Este extraordinar sa te poti elibera de toate grijile, durerile, tristetile, lipsurile, limitele fizice: totul devine usor, relaxant, ca un joc.


Atunci am simtit exact ce inseamna "Jocul de-a vacanta" al lui M.Sebastian.
Nu prea ne interesa ora, nu ne interesau deloc stirile, ziarele sau alte informatii de acest gen. Singura noastra grija era cum sa facem sa ne simtim liberi de griji!

Coincidenta sau nu, dar in ziua cand ne pregateam de plecare a fost prima zi mohorata, trista, ca si sufletul meu...
Ajunsa acasa nu stiam ce ar trebui sa fac mai intai, sa ma "infig" in realitate sau sa fac trecerea gradata, molcoma.
Dar cum intotdeauna exista intamplari neprevazute, de a caror existenta nu ma pot indoi niciodata, viata bate filmul, desigur.
Asa incat trecerea nu a fost nici brusca si nici molcoma, a fost de-a dreptul neasteptata, un amestec perfect de durere si fericire ( imposibil de separat una de alta din intreg) care m-a lasat total nepregatita pentru a face pasul urmator.
Si atunci ma tot intreb: ce urmeaza????

Motzu' Pittis...

Ce pacat ca de doi ani nu-l mai avem langa noi pe Florian Pittis...
Mereu reusea prin cateva sclipiri sa aduca lumina celor care erau in intuneric. Asta era minunat!
Iar mie personal imi facea o imensa placere sa-l aud vorbind stralucitor despre marea muzica si in general despre notiunea de valoare.
Il adoram cand canta sau recita in modul lui inconfundabil cantece pe care acum nimeni nu le-ar mai putea canta sau poezii pe care nimeni nu le-ar mai recita la intensitatea si "apasarea" lui.

Sfarsitul nu-i aici ( Bob Dylan/ traducere Florian Pittis)

Cand necazuri te doboara
Si prieteni n-ai sa-i strigi,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Si ce slaveai in taina
E-asa cum nu-ti explici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Cand oprit la o rascruce,
Drumul nu stii sa-l prezici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Cand nu mai ai nici vise
Si nu stii cum sa te ridici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Cand se-aduna norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Mangaiere n-ai, nu vezi acum
Maini intinse de amici
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Pomul vietii creste mandru
Unde spiritul e viu,
Lumineaza ea, salvarea,
Cerul gol si cenusiu.

Cand orasele-s in flacari,
Musuroaie de furnici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Si cand cauti in zadar un om
Printre-atatea mii de venetici,
Tine minte
sfarsitul nu-i aici.

Ana Blandiana

Imi propun sa postez printre alte ganduri personale si cateva din creatiile catorva mari romani valorosi care mi-au indreptat coloana vertebrala, mi-au fost prieteni atunci cand imi era greu si au avut o mare contributie in formarea propriei scari de valori.

Zbor
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.


Definiţie
Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;

Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;

Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.

"Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere"

Luna aceasta Constantin Noica ar fi implinit un secol de viata. Din pacate s-a stins in 1987 la Paltinis.
Poate ca cele cateva randuri scrise de marele filozof vor lumina zilele noastre relativ monotone:

"Dacă iubiţi muzica - pierderile, curgerile, creşterile; dacă vă plac geometria şi rigoarea, fără să vi se împietrească inima şi mintea; dacă aveţi un dram de nebunie şi un munte de măsură - veţi întâlni, cândva, filozofia."

"Ce nu ştiu pedagogii şi ştie bunul-simţ românesc: "Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă". Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i - dacă ai de spus ceva."

"Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit"

"Înţelepciunea? Este o stare sau un demers, în speţă unul de armonie, echilibru, măsură. Se poate vorbi de esenţa, firea ei, dar nu de adevărul"

"Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre. Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară."

"Oamenii se definesc după felul cum se pierd."

"Omul care ştie să fie singur, acela te înţelege cu adevărat, acela care te iubeşte
cu adevărat. Celălalt, prea aproape, îţi ţine doar umbră."

"Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere."

De cate ori am ocazia sa citesc sau sa aud vorbindu-se despre marile noastre valori culturale simt o imensa fericire ca exista,dar am si cel putin doua dureri.
In primul rand pentru faptul ca putini sunt interesati de aceste valori, pentru ca asa cum scriam in alte postari altele sunt acum prioritatile, apoi ma doare pentru ca aceste valori nu pot fi cunoscute si mai ales intelese de cei care ne viziteaza tara.

In privinta interesului romanilor in general fata de valorile romanesti, s-a scris foarte mult, s-a vorbit si mai mult dar nu s-a schimbat nimic; continuam sa avem un imens potential cultural, o imensa mostenire culturala care incepe sa iasa mai mult la iveala dupa 1989, iar noi in loc sa fim insetati de cunoastere ignoram totul ca si cum nici n-ar exista. Ma inspaimanta aceasta ignoranta, cu atat mai mult cu cat alternativa gasita nu este una superioara, nici macar similara...
Ma intreb cum poti trai acum, cu pretentia ca esti "cineva" si sa nu te intereseze deloc mari nume ( e greu sa-i pun intr-o ordine sau sa epuizez enumerarea): Constantin Noica, Mircea Eliade, Petre Tutea, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Lucian Blaga si atatia altii. Am amintit doar cativa dintre cei care au fost marginalizati in timpul comunismului si care au fost inchisi sau urmariti toata viata de fosta Securitate.
Si acum cand suntem liberi si putem sa aflam mai multe despre ei, EI care au pastrat in scrierile lor nucleul adevarat al notiunii de VALOARE, noi indreptam privirile noastre si atentia spre kitsch, spre obscen, spre suficienta spre catarare pe cadavre.

Spuneam ca mi se pare la fel de frustrant faptul ca de cate ori vin oameni din alte colturi ale lumii, traiesc mari surprize din cauza diferentelor pe care le intalnesc aici. Incercand sa explic celor cativa cu care intru in contact, avand cu unii o relatie de reala prietenie, simt imensul regret ca nu le voi putea niciodata descrie frumusetea gandirii atator si atator oameni de valoare (despre care am scris mai devreme) pentru simplul motiv ca nu stapanesc atat de bine o limba straina incat sa exprim acele simboluri din limba romana, apoi pentru motivul ca nu le pot oferi carti traduse din acesti autori.
Si atunci cunoasterea celor ce viziteaza Romania ramane una superficiala, incompleta
si limitata la sursele care sunt mai la indemana (nu totdeauna avizate).

Cine?
de Constantin Noica

"Cine
a văzut ceva
şi
n-a orbit?

Cine ştie
cu adevărat
un lucru
şi
mai poate
să-l spună?

Cine
a întâlnit adevărul,
un
adevăr oarecare,

Şi
n-a fost
strivit
de
el?"

Ganduri

Se pare ca oricum am lua-o, din punctul de vedere al unui optimist sau al unui pesimist, orice nazuinta catre un ideal se termina cu o fapta din lumea materialului, nu cred ca sunt singura care a constatat asa un adevar. Cu siguranta nici ultima!

Daca ar fi sa iau orice exemplu de ideal pe care l-as putea avea eu sau oricare dintre oameni, exista intotdeauna posibilitatea intelegerii acestuia in mod optimist sau pesimist. Sigur ca atunci cand spun IDEAL, as putea sa ma refer la unul din lumea materiala sau unul din sfera spiritului. Acum la ultimul ma refer...
Dupa cum spuneam, in final orice ideal capata o usoara senzatie de material. Optimistul va fi fericit ca a putut sa-si incerce visul si chiar ca l-a avut, va fi fericit ca are o noua experienta a zborului catre zona rarefiata a spiritului.
Pesimistul va ramane nefericit si va simti intotdeauna gustul amar al caderii din visare. Iata diferenta.

Postarea aceasta mi-a fost provocata de o vizita la Falticeni, la MUZEULUI IRIMESCU.
Aici am vazut cu ochii mei si cu ochii sufletului si ai mintii cum o idee poate fi transpusa intr-o lucrare in mod clasic (redare aproape exacta) sau simbolic ( redand de fapt ideea, simbolul).

Am vazut si inteles cum poate fi detasat spiritul de material prin inaltare intr-o lucrare plastica si cum victoriile adevarate inseamna tocmai acele inaltari (victoriile erau reprezentate prin trupuri inaltandu-se, fara maini si fara picioare).
Si Icar apare desigur in lucrarile lui, nu putea lipsi zborul spre lumina, nu?
Asta facem si noi de atata timp si nu intelegem ca ceara cu care ne-am lipit aripile se va topi; dar ce frumos e zborul!

Apoi reprezentarea Edenului: El si Ea care formeaza un singur trup ideal, in perfect echilibru. Cum ar putea fi altfel o pereche ideala, decat ca un singur tot, perfect echilibrat?!

Sau un chip la care singura parte accentuata sunt o ochii si asta pentru singurul si suficientul motiv ca ei sunt oglinda sufletului...

Si atunci cum ar putea sa ma domine durerea arderii in fata zborului spre Soare?
Cum ar putea sa ma indurereze o ruptura in dragoste, daca am trait frumusetea echilibrului in doi?
Cum as putea sa ma gandesc la transformarea in cenusa a pasarii Phoenix, daca urmeaza renasterea ei?
Nu as putea sa privesc vreodata altfel viata, nu as putea fi altfel vreodata decat o "optimistico-idealista"!